Magdalena Șerban
Tinerii din Brad sunt norocoși. În timp ce în destule orașe din țară mulți au rămas fără speranță în ce privește soluționarea nevoii de a beneficia de un apartament care să le ofere confortul necesar, la Brad va fi recepționat, în curând, încă un edificiu materializat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Primarul Florin Cazacu (foto) nu vrea să se oprească aici, ci are în perspectivă o următoare construcție.
Solicitări multiple
„Blocul are regimul de înălțime P+3E+M și e dotat cu lift interior și mansardă. E situat în Cartierul Micro 1, Peste Luncoi, iar în scurt timp va fi făcută recepția lucrărilor, adică cel târziu în martie-aprilie. Asigură 20 de unități locative pentru tineri și vor fi repartizate prin Hotărâre de Consiliu Local pentru 20 de familii, în baza criteriilor stabilite prin HCL și de către ANL. Are în componență 7 apartamente cu câte o cameră și 13 apartamente cu câte 2 camere. În perioada actuală se execută
lucrări de racordare la utilități, în special energie electrică. De altfel, în ultima vreme, administrația publică locală a efectuat lucrări de sistematizare pe verticală, căi de acces și parcări. Totodată, se mai află în construcție și un bloc nZEB (clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero), la care se continuă lucrările în anul curent. Investiția a fost câștigată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Sperăm ca în viitor să achiziționăm teren pentru construirea încă unui bloc ANL, având în vedere numărul mare de solicitări de locuințe”, a transmis Florin Cazacu, primarul municipiului Brad. Mai trebuie precizat că a mai fost construit un bloc ANL în același cartier, în 2010. Cel recent este al treilea.
Vremurile grele se anunță nu doar pentru bugetari, dar și pentru unii membrii de partid…
După jaful de la muzeul din Olanda, apar tot felul de informații privind paza obiectelor…
Vasile Laurențiu, miner pensionar din Petrila Pentru că a îmbrățișat fotografia, iar acum are prima…
Marian Z., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată și internat forțat…
Ieri a avut loc la Bruxelles un protest organizat de reprezentanţii AUR împotriva anulării alegerilor…
Bărbatul a contactat o femeie prin intermediul unor rețele de comunicare, pentru a întreține raporturi…