Scoasă pe uşă, dar furişată pe geam, indexarea se ţine scai de administraţia publică din Buceş. Deşi iniţial, printr-o hotărâre de Consiliu Local, s-a stabilit că taxele şi impozitele locale nu vor fi indexate, lucrurile se pare că nu vor mai rămâne la fel pentru anul 2013.
Se schimbă hotărârea
„Am primit o înştiinţare de la Prefectură, prin care ni se aduce la cunoştinţă că având datorii, suntem obligaţi să aplicăm indexarea de 16,05 la sută la taxele şi impozitele locale. Acum, trebuie să trecem, din nou, acest lucru, prin şedinţa de Consiliu Local, anulând vechea decizie. Avem ceva datorii, ce-i drept, dar cine nu are, în condiţiile de faţă”, s-a întrebat edilul-şef din Buceş, Traian Achim Mărcuş (foto). Conform acestuia, peste 90 la sută dintre localnici şi-au achitat birurile pe 2012, problemele de ordin restanţier înregistrându-se din cauza neplăţii amenzilor. Chiar dacă există persoane plecate în străinătate, rudele rămase achită în contul lor. De precizat că Buceşul beneficiază de facilităţile destinate zonelor defavorizate, taxele fiind cu 50 la sută mai mici decât cota normală.
Lucrările continuă
Noroc cu proiectele europene, ar spune Traian Achim Mărcuş, pentru că banii de la bugetul local nu ar ajunge nici pe sfert, pentru investiţii. „Nu pot previziona bugetul pentru anul 2013, dar îmi doresc să fie unul mai bun decât precedentul, pe cât se poate. Deocamdată, îmi pun în plan finalizarea proiectelor aflate în derulare. Există pe Măsura 125B (modernizare drumuri forestiere, în valoare de 1,5 milioane de euro) un program investiţional realizat în proporţie de 50 la sută. Centrul de informare turistică demarat pe Măsura 313 (aproximativ 200.000 de euro) vizează o clădire nouă în satul-centru şi este în faza în care procesul de achiziţie a fost încheiat. Pe GAL-ul din care facem parte, mai avem un program ce prevede o bază sportivă în satul Mihăileni, în valoare de 100.000 de euro. În rest, economii cât cuprinde, mai ales la iluminatul public, unde am impus unele restricţii. Numai aşa putem face faţă, strângând puţin şi cureaua”, a mai arătat primarul comunei Buceş.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…