Magdalena Şerban
Primarul comunei Densuş, Sorin Ştefoni (foto), nu se dă bătut şi merge mai departe cu investiţiile pentru săteni.
Investiţii din fonduri europene
„Am depus un proiect pe Măsura 313, în valoare de 200.000 de euro, pentru înfiinţarea unui centru de informare turistică. Ca poziţionare, am ales zona centrală din Densuş, lângă statuia din faţa primăriei. Avem un bogat potenţial istoric şi turistic, la care se adaugă tezaurul tradiţiilor şi obiceiurilor, deci, suficiente resurse pentru a dezvolta un asemenea proiect. A fost declarat eligibil, iar acum, suntem în faza în care am semnat actele necesare demarării procedurilor de achiziţie. Mai avem o lucrare pe Măsura 125B (1,5 milioane de euro), pentru modernizarea unui drum forestier (15 km), documentaţia fiind în stadiul de evaluare. Apoi, am dat în folosinţă staţia de epurare din Peşteana, iar pe listă, mai sunt cea din Densuş şi Hăţăgel. Din bugetul propriu, pe ici, pe colo, mai asfaltăm străzi. Terenul de minifotbal, cu gazon sintetic, inaugurat în vară, este la mare căutare, ceea ce ne confirmă importanţa investiţiei. Încercăm să intercalăm prezentul cu istoria, pentru a menţine o linie dreaptă în paşii pentru modernizare”, spune primarul din Densuş, Sorin Ştefoni.
La pas, printre valori
Vorbind de trecut, la Densuş, sunt urme la tot pasul. Şi ce mai urme! Casa memorială „Nicolae Densuşianu“ este una dintre marile bogăţii ale acestei comunităţi. Tot aici, mai găsim biserica “Sfântul Prooroc Ilie”, Muzeul Satului, Mlaştina sau Tăul fără fund şi Movila Măgureaua. Mlaştina reprezintă o rezervaţie naturală, inclusă în Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului” şi este o arie protejată de interes naţional. Este numită de localnici “Lacul fără fund” pentru că, aşa cum spun legendele, în trecut, când animalele intrau să se adape, erau pur şi simplu înghiţite de vii. O adevărată minune lăsată de Dumnezeu este biserica cu hramul “Sfântul Nicolae”. E diferită de orice lăcaş de rugăciune întâlnit, iar când o priveşti, te trezeşti cu greu din uimire. Maiorul austriac Hohenhausen a lansat ipoteza că biserica a fost un templu închinat zeului Marte, apoi, s-a spus că a fost ridicată de către goţi, pentru ca Aron Densuşianu s-o prezinte drept un fost mausoleu în care turnul ar fi servit drept horn de evacuare a fumului sacrificiilor. În perioada dinainte de 1989, imaginea lăcaşului din Densuş se afla pe unul dintre cele mai răspândite timbre poştale, cel cu valoarea de 40 de bani.
Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…
Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…
Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…
„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…
View Comments
Un om serios care are alaturi o comunitate intreaga .Oare dupa cei care au fost inaintea lui pe scaunul de primar de ce nu s-a vazut nimic?
Dacă acest primar este un om serios, atunci dumneata d-le daicut esti papa de la roma. Cum de ti-a trecut prin minte asa ceva? Esti probabil unul dintre cei care-l pupă-n fund.Hotia si smecheria care este in comună datorită lui nu o vezi? Esti orb? Cum vrei ca această comună să mai aibă viitor cinstit atata timp cat este condusă prin teroare, furt,minciună? Mai sunt si oameni care văd adevărul, domnule daicut. Si acest adevăr va duce la un rezultat la alegerile care se apropie care sa-i dea de gandit domnului primar.Lipsa de respect duce la lipsă de votanti.Doresc minte limpede tuturor celor care merg la vot in comuna densus duminică.