La Deva, ne putem vaccina anti Covid direct din maşină
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat ieri că primele centre de imunizare anti-COVID de tip drive-thru vor fi funcţionale până la finalul lunii aprilie.
El a precizat că persoanele care se vor vaccina în aceste centre vor primi serul de la compania Pfizer, fără programare.
„Până la finalul lunii aprilie vom avea primele centre în ţară de acest gen şi care vor primi vaccin de la compania Pfizer. Pot să vă spun de Bucureşti, Deva din judeţul Hunedoara şi mai sunt şi alte judeţe care au în plan organizarea acestor centre de tip drive-thru. Fără programare. Am dimensionat la circa 400 de persoane care pot să fie vaccinate în fiecare zi. Persoanele vor veni doar cu mijloacele de transport, fie personale – autoturisme cu capacitate maximă de patru plus unu persoane – sau mijloace de transport în comun gen taxi, Uber şi alte tipuri similare de transport. În zona de triaj este nevoie să prezinte un document de identitate, preferabil să se prezinte cu chestionarul de triaj completat, se poate descărca din aplicaţie. Dacă nu se prezintă cu el descărcat, se completează în supravegherea medicului, se evaluează criteriile medicale care indică vaccinarea şi se efectuează înscrierea în Registrul electronic de naţional al vaccinărilor”, a explicat medicul militar. (A. Năstase)
Este studiu clinic intins pana in 2023, de ce nu se spune si asta cand se face in goana calului? In masina, in tren pe drum oriunde numai sa bifam ceva!!!
Acum aștept să vină Uber!
Ca oile la tuns. Vaccinarea este un act medical, nu burger Mac. Dar cine sa inteleaga? Nu isi mai asuma nimeni nimic.