Politica si administratie

La Deva, s-a redeschis Adăpostul de Urgență pe timp de noapte

Adriana Năstase

O veste bună, în această lume nebună, nebună. Cei de la Direcția de Asistență So­cială Deva au redeschis, de ieri, redes­chide, Adăpostul de urgență pe timp de noapte, situat în municipiul Deva, Strada Nicolae Grigorescu, nr. 8bis.

Ce servicii sunt puse la dispoziție
Este frig și sunt mulți oameni care nu au unde să se încălzească, sau sunt femei abuzate care nu pot pleca de lângă agresorii lor. De aceea, decizia de a redeschide acest adăpost este una binevenită. Stabilimentul are o capacitate de 30 de locuri și va fi deschis – pentru beneficiari – zilnic, între orele 19:00 și 7:00.
Adăpostul de urgență pe timp de noapte dispune de 10 dormitoare (cu 2, 3 sau 5 paturi), băi cu duș, sală de mese, bucătărie, ofi­ciu, spațiu pentru depozitarea alimen­telor, spălătorie, uscătorie și călcătorie, două camere de carantinare (pentru femei și bărbați) cu băi proprii, mobilier și echi­pa­mente specifice etc.
Adăpostul de urgență pe timp de noapte are următoarele servicii:găzduire temporară pe timp de noapte (între orele 19:00 și 7:00), două mese, gratuite, pe zi – micul dejun și cina (în valoare de 16,6 lei/zi, conform pre­vederilor Hotărârii Guvernului nr. 903/2014), consiliere socială și juridică ,reinserție so­cială a persoanelor fără adăpost, în con­cor­danță cu nevoile individuale identificate, pentru depășirea situațiilor de dificultate etc.

Cine poate fi găzduit aici?
În Adăpostul de urgență pe timp de noap­te pot veni persoane/familii care locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuți, nu pot susține o locuință în regim de închiriere sau se află în risc de evacuare și care au avut ultimul domiciliu sau ultima reședință în mu­nicipiul Deva. De asemenea, persoane/ familii cu domiciliul sau reședința în mu­ni­cipiul Deva, care trăiesc în condiții insalubre, improvizate, fără utilități de bază sau sunt evacuate din diverse motive prevăzute de lege, tinerii care au părăsit sistemele de protecție socială și care au un loc de muncă în municipiul Deva, persoane care se află în instituții sau penitenciare din care urmează să fie externate, respectiv eliberate în ter­men de două luni și care au avut ultimul domiciliu în municipiul Deva. Mai pot solicita să stea aici victimele violenței domestice, persoane vârstnice, din comunități izolate, victime ale traficului de ființe umane sau aflate în custodie penală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura