Adriana Năstase
O veste bună, în această lume nebună, nebună. Cei de la Direcția de Asistență Socială Deva au redeschis, de ieri, redeschide, Adăpostul de urgență pe timp de noapte, situat în municipiul Deva, Strada Nicolae Grigorescu, nr. 8bis.
Ce servicii sunt puse la dispoziție
Este frig și sunt mulți oameni care nu au unde să se încălzească, sau sunt femei abuzate care nu pot pleca de lângă agresorii lor. De aceea, decizia de a redeschide acest adăpost este una binevenită. Stabilimentul are o capacitate de 30 de locuri și va fi deschis – pentru beneficiari – zilnic, între orele 19:00 și 7:00.
Adăpostul de urgență pe timp de noapte dispune de 10 dormitoare (cu 2, 3 sau 5 paturi), băi cu duș, sală de mese, bucătărie, oficiu, spațiu pentru depozitarea alimentelor, spălătorie, uscătorie și călcătorie, două camere de carantinare (pentru femei și bărbați) cu băi proprii, mobilier și echipamente specifice etc.
Adăpostul de urgență pe timp de noapte are următoarele servicii:găzduire temporară pe timp de noapte (între orele 19:00 și 7:00), două mese, gratuite, pe zi – micul dejun și cina (în valoare de 16,6 lei/zi, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 903/2014), consiliere socială și juridică ,reinserție socială a persoanelor fără adăpost, în concordanță cu nevoile individuale identificate, pentru depășirea situațiilor de dificultate etc.
Cine poate fi găzduit aici?
În Adăpostul de urgență pe timp de noapte pot veni persoane/familii care locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuți, nu pot susține o locuință în regim de închiriere sau se află în risc de evacuare și care au avut ultimul domiciliu sau ultima reședință în municipiul Deva. De asemenea, persoane/ familii cu domiciliul sau reședința în municipiul Deva, care trăiesc în condiții insalubre, improvizate, fără utilități de bază sau sunt evacuate din diverse motive prevăzute de lege, tinerii care au părăsit sistemele de protecție socială și care au un loc de muncă în municipiul Deva, persoane care se află în instituții sau penitenciare din care urmează să fie externate, respectiv eliberate în termen de două luni și care au avut ultimul domiciliu în municipiul Deva. Mai pot solicita să stea aici victimele violenței domestice, persoane vârstnice, din comunități izolate, victime ale traficului de ființe umane sau aflate în custodie penală.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…