În ciuda pandemiei şi a greutăţilor venite la pachet cu restricţiile de tot soiul, conducerea administraţiei publice din Dobra a decis să nu le ia copiilor bucuria întâlnirii cu Moş Crăciun, mai precis cu darurile aduse de acesta. Şi pentru cei mari există veşti bune, taxele şi impozitele aferente anului 2021 nefiind supuse majorării, ci doar actualizate la rata inflaţiei.
„Suntem într-un an diferit faţă de precedenţii, cu suişuri şi coborâşuri, dar fără minusuri investiţionale şi chiar bugetare, dacă facem referire la gradul de încasare. Copiii au fost puşi în situaţia de a urma cursurile exclusiv online, ceea ce le-a furat o parte din fericirea cu care interacţionau, râdeau şi îşi trăiau copilăria pe băncile şcolii. Chiar dacă trecem prin vremuri atipice, nu vrem să le stricăm sărbătorile, fiind alocate fonduri pentru a asigura daruri de Crăciun unui număr de 382 de copii, de la grădiniţă până la clasa a VIII-a. Cel mai probabil vor fi distribuite cu ajutorul cadrelor didactice. Au fost prinşi banii necesari în buget, aşa că totul e în ordine. Mai aşteptăm să vedem pe ce axă (guvernamentală sau europeană) am putea solicita finanţare pentru a achiziţiona tablete electronice şi să le dăm elevilor pentru a parcurge cursurile în sistem online.
Mai apoi, în ce priveşte capitolul bugetar, contribuabilii şi-au cam plătit dările, momentan, procentul de colectare ajungând la circa 85 la sută. Le mulţumesc pentru spiritul civic de care dau dovadă şi mai ales pentru că nu au uitat că trebuie să rămânem uniţi pentru a înfrânge aceasta cumplită pandemiec“, afirmă Ovidiu Pădurean (foto), primarul reales din Dobra.
În altă ordine de idei, la ora actuală o mare problemă e legată de plăţile în cazul persoanelor cu handicap şi a însoţitorilor acestora, sumele rămânând descoperite începând cu luna octombrie şi până la finele anului. Totuşi, se speră ca guvernanţii să soluţioneze cât mai repede acest aspect.
„Oamenii nu au nici o vină, iar pentru a trăi au nevoie de salariu. Şi să vrem să le dăm o mână de ajutor, nu putem pune de la noi. Vorbim de 14 asistenţi personali şi 25 de indemnizaţii. Şi noi ne confruntăm cu impedimente, mai ales în recuperarea amenzilor de circulaţie. Fiind o zonă de tranzit, sunt destui şoferi care nu respectă întocmai regulile de circulaţie. Acolo unde nu se găseşte înţelegere pe cale amiabilă, se apelează la instanţă pentru soluţionare. Nu facem altceva decât să respectăm legea“, mai arată primarul. Pe total, acesta crede că 2020 nu a fost un an tocmai rău, investiţiile urmându-şi cursul firesc, la fel ca proiectele. Însă ce nu a fost prevăzut, sunt cheltuielile obligatorii legate de pandemie.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…