La Dobra, primarul are acum un consiliu local puternic

  Natalia Bumbac

Primarul comunei Dobra, Ovidiu Pădurean (foto), candidatul PSD la alegerile locale din 5 iunie, a fost reconfirmat în funcţie, obţinând  peste 60 la sută din voturile cetăţenilor. Mai mult de atât, formaţiunea politică din partea căruia a candidat şi-a dublat numărul de consilieri locali pentru mandatul 2016 – 2020, faţă de mandatul trecut. Totuşi, din spusele lui Ovidiu Pădurean, campania electorală nu a fost una uşoară, fiind presărată de atacuri dure din partea adversarilor politici, cărora primarul reales a trebuit să le ţină piept, fără să le răspundă cu aceeaşi monedă.

„Am obţinut 1.157 de voturi din totalul de 1.970 de voturi valabil exprimate. În Consiliul local al comunei Dobra vom avea opt consilieri din 13, trei vor fi de la PNL, şi câte unul de la ALDE şi PSRO. În mandatul trecut PSD a avut patru consilieri locali. A fost o campanie electorală grea, în care contracandidaţii au spus multe neadevăruri, cum că aş face presiuni pe alegători. Au lansat şi atacuri directe la familia mea. Nu am răspuns acestor atacuri. Am preferat să discut cu oamenii şi să le prezint proiectele pe care le vom dezvolta în următorii patru ani. Cel mai important va fi întroducerea reţelei de canalizare în localitatea Dobra, pentru care vom depune cerere pentru finanţare europeană. Le mulţumesc oamenilor pentru încrederea care ne-au acordat-o, mie şi echipei mele, pentru că ne-au primit în casele lor şi ne-au ascultat. Voi fi primarul tuturor cetăţenilor comunei, indiferent dacă m-au votat sau nu şi le voi fi alături de fiecare dată când vor apela cu vreo problemă”, a declarat primarul reales al comunei Dobra.
Ovidiu Pădurean a obţinut la alegerile locale din 5 iunie al doilea mandat de primar, primul fiind câştigat în 2012, atunci când a candidat din partea USL.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago