Actualitate

La General Berthelot a început Școala de vară „Sub semnul istoriei”

Ieri, la General Berthelot, a debutat o nouă ediție a Școlii de vară „Sub semnul istoriei”, desfășurată sub prestigioasa egidă a Academiei Române. Deschiderea oficială a evenimentului a avut locnîn pre­zența președintelui Academiei Române, academician prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, a prof. univ. dr. Ioan Bolovan, a unor distinși academicieni profesori, a primarului co­munei General Berthelot, Marina Huzoni, și a altor invitați.

Locul potrivit
„Elevi olimpici din România și Republica Moldova, beneficiari de burse sunt, în aceste zile, oaspeții județului nostru și par­ticipă la conferințele pregătite de reputați istorici români, găzduite la Centrul de Dezvoltare Durabilă Țara Hațegului-Retezat al Academiei Române.
Inițiativa Academiei Române de a organiza cursurile școlii de vară în județul Hunedoara, în comuna General Berthelot din Țara Hațegului, este una de apreciat. Este o confirmare a faptului că județul nos­tru este locul potrivit pentru a aprofunda paginile trecutului nostru, fiind păstrătorul celor mai importante mărturii ale istoriei milenare a poporului român.
Tinerii invitați să asiste la cursuri vor avea ocazia să afle informații folositoare, să-și aprofundeze cunoștințele de istorie în cadrul conferințelor, completate cu vizite în teren la bogatul patrimoniul istoric, cultural și natural pe care îl deține Țara Hațegului.
Oricine dorește să cunoască istoria nea­mului nostru, „cea dintâi carte a unei na­țiuni”, cum o numea Nicolae Bălcescu, nu poate ocoli bogatul patrimoniu istoric păstrat în județul Hunedoara. Este deosebit de important să ne cunoaștem istoria, să știm de unde venim, cine suntem, și, astfel, să ne fie mai limpede încotro ne îndreptăm. Iar generațiile care vin din urmă au acum posibilitatea de a studia, de a acumula informații și de a aprofunda cele învățate la clasă și prin intermediul unor astfel de întâlniri organizate de forurile de renume din țara noastră.
Le urez tuturor succes și o ședere cât mai plăcută și cu folos în județul Hunedoara!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura