Comunitate

La General Berthelot, s-a pariat tot pe vechea primăriţă

Magdalena Şerban

Primăriţa comunei General Berthelot, Marina Huzoni (foto), se pare că a ajuns la sufletele consătenilor săi, la scrutinul din 10 iunie, aceştia votând-o din nou ca edil-şef, pentru următorii patru ani.
“Sunt deja la al treilea mandat şi asta le-o datorez localnicilor care m-au ales cu un procentaj de 73 la sută. Prezenţa la vot a fost de 82 de procente, adică 662 de persoane din cele 806, cât reprezintă totalul cu drept de vot de la noi din comună. În consiliul local, componenţa e următoarea: şase oameni de la USL, doi de la USP şi unul de la PRM. Mă bucur că o să am şansa ca în următorii ani să finalizez programele investiţionale începute şi să demarez altele. Spre exemplu, suntem la faza de licitaţie pentru dotări, aferentă proiectului câştigat pe Măsura 322 (2,5 milioane de euro pentru modernizarea uliţelor din satele comunei General Berthelot, reabilitare clădire after school, spaţiu public de recreere, promovarea culturii tradiţionale – organizarea festivalului Nedeea Berthelotului). Ceea ce-mi doresc foarte tare este să văd pus pe picioare Muzeul Dinozaurilor în aer liber”, a subliniat Marina Huzoni, primarul reales al comunei General Berthelot.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura