Categories: Comunitate

La Hunedoara, în curând, transport urban marca Eco Sid

Magdalena Şerban

În această săptămână, cinci autobuze şi trei microbuze second-hand vor ajunge în posesia celor de la Eco Sid. Asta, după ce în luna februarie, consilierii locali ai municipiului de pe Cerna au votat un proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special împuternicitului Consiliului Local, în Adunarea Generală a Asociaţilor la SC Eco Sid SRL, în vederea diversificării activităţii cu cea de transport urban, suburban şi metropolitan.
„A fost organizată o licitaţie pe SEAP, iar achiziţionarea autobuzelor şi microbuzelor necesare demarării activităţii de transport va însemna pentru noi 20 de rate fixe. Momentan, nu avem fonduri pentru a le cumpăra cu banii jos, aşa că ratele le putem plăti din ceea ce vom produce pe parcurs. Prima tranşă de plată are scadenţa la 30 octombrie. Până vineri, sperăm să apucăm să le şi înmatriculăm. La finalul săptămânii ce urmează, putem fi cu maşinile înmatriculate şi licenţiate. De asemenea, şoferii au fost deja selectaţi. Dacă totul va merge bine, probabil că vom suplimenta numărul lor, în timp”, declară Nicolae Balosin (foto), directorul general al Eco Sid SRL.
De precizat că Primăria municipiului Hunedoara, împreună cu cea din Peştişu Mic, au întemeiat o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), fiind şi asociaţii societăţii Eco Sid SRL. „Primăria a mandatat ADI-ul, iar Eco Sid va fi numit de către această asociaţie intercomunitară, operator de servicii. Astfel, după ce obţinem licenţele, vom putea prelua contractul de transport local pentru municipiul Hunedoara”, mai precizează directorul general al Eco Sid.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago