Politica si administratie

La Hunedoara, schimbarea viceprimarului, teoretic, imposibilă

02 Primaria HUNEDOARASorina Popa

Războiul dintre PNL-PDL şi PSD la nivel de judeţ continuă. Luptele politice fac deliciul asistenţei şi se pare că oamenii sunt puşi pe fapte mari.
Atunci când au anunţat că îşi vor uni destinele, politic, liderii PNL şi PDL Hunedoara au afirmat că vor face majorităţi la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale pentru schimbarea viceprimarilor social-democraţi. Acolo unde îşi permit acest lucru. Se pare însă că în municipiul Hunedoara va fi foarte greu să se schimbe viceprimarul. „La Hunedoara, lucrurile sunt cam eterogene din mai multe puncte de vedere. Sunt cinci aleşi de la PDL, cinci de la PNL, doi PP-DD, patru PSD, trei UNPR, unul UDMR şi unul de la PC. Ne interesează să creăm majorităţi în consiliile locale pentru a-i schimba pe viceprimarii PSD. Aşa că nu ştim dacă la Hunedoara va putea fi schimbat viceprimarul”, a declarat Dorin Gligor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL. Potrivit acestuia, sunt vreo şapte, opt comune unde se va încerca de asemenea să se înlocuiască viceprimarul social-democrat cu liberali sau democrat-liberali. Pe de altă parte, liderul judeţean al PDL a afirmat că fuziunea dintre PNL şi PDL trebuie făcută pentru binele românilor. Ieri, s-a hotărât că PNL şi PDL vor funcţiona ca partid cu conducere unitară abia din anul 2017, în ciclul electoral următor. Din 1 ianuarie 2015, timp de doi ani, viitorul partid, sub denumirea PNL/PDL va funcţiona cu o conducere bicefală, cu doi copreşedinţi. „Drumul pe care au pornit cele două formaţiuni politice este fără de întoarcere. Nimeni nu ne va ierta dacă vom blufa”, a adăugat Gligor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura