Comunitate

La Ilia, lucrări în forţă. Lucrări pentru oameni

Lucrări în forță în comuna Ilia. Toate satele comunei vor avea ali­men­tare cu apă. Asta, pentru că so­cie­tatea Apa Prod a de­marat lu­cră­rile de ali­mentare cu apă în satele Săcămaș, Bretea Mureșană, Sârbi și Bacea, iar pri­măria a început in­vestiția în sa­tele Dumbrăvița, Valea Lungă și Cuieș.

Aducțiunea de apă
„Investiția noastră se realizează pe programul ((Anghel Saligny)) și are o valoare de 9 milioane de lei pentru cele trei sate. Avem autorizația de cons­trucție. La final, după ce și opera­torul de apă va termina lucrările, toate satele comunei noastre vor avea ali­mentare cu apă. Și, ce este mai im­por­tant, societatea Apa Prod va construi și conducta de transport apă, de la Mintia”, a declarat Marius Omotă (foto), pri­marul comunei Ilia.

Peste 500 de noi branșamente
„Pentru comuna Ilia, noi facem investiția de alimentare cu apă în patru sate. Este vorba de o lungime a rețelei de alimentare cu apă de aproape 14 kilometri, cu 511 de noi branșamente și o valoare de aproape 16 milioane de lei. Realizăm și con­ducta de transport apă de la Mintia, la Ilia, Dobra, Gura­sada, Brănișca, adică pentru comu­nele de pe Valea Mure­șului. În cadrul acestei lucrări, vor fi construite stație de pompare, un rezervor mare de apă, de 600 mc, investiție de peste 4 milioane de lei”, a afirmat Dorin Gligor, directorul gene­ral al SC Apa Prod.
„Prețuim interesul și determinarea șefului județului, domnul Laurențiu Nistor și apreciem că Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod, împreună cu cei de la Consiliul Ju­dețean, a reușit deblocarea proiectului de alimentare cu apă în județ”, a adăugat primarul din Ilia, Marius Omotă. (S.P.)

One thought on “La Ilia, lucrări în forţă. Lucrări pentru oameni

  • gazul ,ce se mai aude de gaz ,lasa ne cu aburelile astea cu apa ca se stiu demult

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura