La judecată, pentru „drumul lui Băsescu”
Avizul de mediu pentru ultimul tronson din DN 66A, cunoscut sub numele de „drumul lui Băsescu”, se transformă în plângere penală pentru cei care au emis acest aviz.
„Oficialii nu respectă legea”
Activiştii ecologişti de la Agent Green i-au chemat în judecată pe reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi pe cei ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, pentru anularea acordului de mediu. În plus, cer şi anularea celorlalte acte şi avize care au stat la baza emiterii acordului de construcţie a DN 66A prin grupa munţilor Retezat–Godeanu. „ANPM nu a dat curs plângerii noastre prealabile, iar ministrul Mediului nu şi-a ţinut cuvântul atunci când a promis publicului larg că legislaţia de mediu va fi respectată. Aşadar, am epuizat toate căile posibile pentru a opri construcţia DN 66A pe căi amiabile. Este jenant că am ajuns să apărăm Retezatul în instanţă de Guvernul României, care îşi încalcă propria legislaţie de mediu”, a declarat Gabriel Păun, preşedintele Agent Green. Organizaţiile de mediu acuză oficialii, pe care i-au chemat în judecată, că au fraudat studiul de impact şi că au ignorat complet contrastudiul de biodiversitate realizat de specialişti, la solicitarea activiştilor, care demonstrează valoarea naturii în zona traversată de DN 66A. Ei spun că drumul este în afara legalităţii încă din faza prealabilă, de informare a publicului, în legătură cu care s-ar fi minţit. Anunţurile date în acest sens se refereau la cu totul alt beneficiar decât cel real, aşa că nu s-au respectat condiţiile legale privind acordarea avizului de mediu. Iar studiul de impact ar fi trebuit făcut pentru întregul drum, care străbate mai multe judeţe şi are multiple tronsoane, nu fragmentat, aşa cum s-a întâmplat.
Tabără de rezistenţă fără efect
Campania celor de la Agent Green împotriva construirii DN 66A a început încă din 2006, odată cu realizarea celui de-al doilea tronson, care traversa Parcul Naţional Retezat. Protestele activiştilor sau tabăra de rezistenţă organizată pentru o lună de zile în 2010 în zona Câmpuşel nu i-au oprit însă pe cei responsabili să continue lucrările şi, acum, să dea aviz de mediu pentru cel de-al treilea tronson, care traversează Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei şi defrişarea pădurii pe anumite porţiuni.
Pe acest individ Gabriel Paun il plateste dusmani Vaii Jiului: Sulfina Barbu,Berceanu si cativa gorjeni cu punga larga. De ce nu protesteaza acest Paun si in Gorj unde carierele de lignit distrung mediul inconjurator cu defrisarile din cariere.