Comunitate

La Mărtinești, același primar, pentru continuitate

Magdalena Șerban
Unii au plecat, iar alți edili au rămas pe poziție pentru a-și duce la în­deplinire planurile administrative, proiectele europene și guver­na­mentale câștigate pentru im­ple­men­tare și năzuințele pentru dezvoltarea localităților pe care le conduc. Mărtinești a mizat pe primarul care nu a dezamăgit și a pus umărul să facă treabă bună.

 

La al treilea mandat
„Am fost votat cu 79,81 %, iar com­ponența Consiliului Local înseamnă 5 consilieri PSD, 1 de la PNL, 1 de la UDMR și 2 USR. Ce contează este drumul comun pe care trebuie să-l avem pentru a reuși să dezvoltăm comuna, pe mai departe. Astfel, trebuie finalizate lucrările la rețeaua de canalizare și la stația de epurare, apoi urmează să asfaltăm (e normal, fiind făcute săpături) și nu în ultimul rând vizăm sistem de panouri foto­voltaice pentru a reduce costurile în ce privește consumul de energie. Sunt doar 3 direcții imediate. Iar în mod cert, nu vom rata nici noile oportunități europene și guverna­mentale, acce­sând orice axă ne este pusă la dis­poziție și îndeplinim condițiile de eligibilitate, din start. Ideea este să atragem cât mai multe fonduri, pentru diverse modernizări. Obiective mai sunt multe, însă le vom aborda pe rând și în funcție, repet, de po­sibilitățile de finanțare. Transmit un gând bun tuturor membrilor comunității, indiferent dacă mi-au oferit sprijin sau nu la scrutinul din 9 iunie. Dacă nu au avut încredere în mine, speranța mea este să aibă, pe viitor. Contează ce realizăm și lăsăm în urmă pentru copiii noștri. Sănătate, îm­pliniri și să rămânem la fel de uniți. Doamne ajută! „, a transmis primarul re­ales din Mărtinești, Adinel Botescu (foto).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura