La Mărtineşti, vara se face stoc de lemne

Primarul din Mărtineşti, Adinel Botescu (foto), îşi anunţă consătenii că a început deja aprovizionarea cu lemne pentru iarnă, tocmai pentru a se evita situaţia de anul trecut când ultima tranşă a fost trimisă către populaţie în luna noiembrie.
“Anul trecut am păţit-o, întârziind livrarea până în octombrie-noiembrie, aşa că vrem să fim prevăzători. Lumea era deja agitată, deoarece se apropia iarna şi nu primise lemne. Avem 120 de hectare de pădure date în pază şi administrare către Ocolul Silvic Grădişte. Asigurăm lemn de foc localnicilor care nu au pădure în proprietate, dar şi instituţiilor publice de pe raza comunei. În funcţie de cereri, ne adresăm ocolului şi ni se face marcarea lemnului. Într-un an poate fi disponibilă o cantitate de 100 de metri cubi, în altul se ajunge la 120 de metri cubi. Nu e o cantitate prestabilită, ci în funcţie de rărituri şi doborâturi. Prin urmare, se împarte totalul disponibil la numărul de cereri. Le onorăm pe toate. Anual, am dat fie doi, fie trei, respectiv patru metri cubi la fiecare familie care a solicitat acest sprijin. În general, sunt cam 30 de gospodării care beneficiază, an de an, de un astfel de ajutor. Cât priveşte instituţiile, e nevoie de lemn atât pentru şcoala primară şi grădiniţa din Mărtineşti, cât şi pentru sediul primăriei şi căminul cultural din satul centru, încălzirea făcându-se cu centrale pe lemne. Celelalte cămine din Dâncu Mare, Dâncu Mic, Tămăşasa, Jeledinţi şi Măgura au sobe pe lemne. Mulţumesc reprezentanţilor Direcţiei Silvice din partea cărora am primit tot sprijinul, ori de câte ori a fost nevoie ”, a precizat primarul din Mărtineşti, Adinel Botescu. Potrivit acestuia, luna viitoare se va finaliza întregul proces. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago