La pas şi pe loc

Hunedoara, acest judeţ care, de 20 de ani, este un soi de cobai pentru „marii cercetători în ale democraţiei”, politicieni români de toate culorile, vârstele şi ideologiile, se transformă atât de încet, atât de greoi, încât şi cei care au prins ultimele două decenii în interiorul lucrurilor abia sesizează schimbarea. Este adevărat, s-a mai făcut câte un drum, s-a mai înviorat uşor câte o zonă turistică, s-au mai pus conducte şi cabluri, pe ici, pe colo, dar în pas de melc şi fără mutaţii care să uimească.
Pentru că, în zone turistice, s-a construit mult, dar preponderent pentru uz personal sau de mic grup, lipsind investiţiile dedicate cu adevărat turismului şi turiştilor. Ne dăm cu telecabine, dar în staţia finală e cam sărăcuţ, variantele de relaxare şi distracţie rămânând grătărelul cărat cu sacoşa, muzica din boxele autoturismului şi jocul de table aduse sub braţ.
La Castelul Corvinilor, principala mişcare economică a fost aceea de a scumpi biletele, în aşa fel încât mai bine stai acasă şi priveşti cărţi poştale. Ceva mai de Doamne-ajută s-a făcut la Sarmizegetusa Regia, locul unde, e adevărat, numai prim ministrul are acces iarna, dar turistul poate fi mulţumit cu restul anului. Acolo a apărut ordinea, s-a făcut lumină şi se face mereu ceva în plus.
Clădiri moderne, ce ar fi trebuit să schimbe faţa oraşelor, au ajuns să concureze cu clădirile părăsite de pe vremea comunismului şi ruinele industriale. Marele sediu administrativ din Deva stă şi acum în poziţia şantier, ca un cocoş împăiat şi nu se ştie dacă va folosi vreodată cuiva, aproape nici nu-l mai bagi în seamă, dacă nu urmăreşti şirul de afişe rupte puse pe panourile de protecţie. Dar bine că există în zonă planuri epocale de spart tunel pe sub oraş, cu parcări subterane, planuri care nu se ştie cum au socotit tehnic asocierea minerească de ciuruit subteran, cu blocurile înalte aflate la numai o străduţă distanţă între ele şi care vor fi nevoite să rămână cumva în picioare, şi cu conductele şi cablurile care vor trebui zăpăcite în vreun fel.
S-a renunţat şi la activarea oamenilor de la sat, care ar putea dezvolta agroturismul. Au fost proiecte în care doar s-au tocat bani şi a ieşit pulbere şi deziluzie.
Nici o mişcare îndrăzneaţă, nici un plan global pe termen lung, cu paşi de viteză. Doar aşezări la pas, din loc în loc, care par bucăţi din seturi diferite de puzzle.