La Simeria, consilierii locali nu se dezmint. Votează tot împotriva oamenilor
Aleșii locali din Simeria nu se dezmint și o țin pe-a lor. Adică votează tot împotriva primarului și, implicit, a locuitorilor. Și, bine fac! Pentru că astel, simerienii știu că la anul nu vor mai vota nici cu PNL, nici cu USR, nici cu Pro România. Iar șefii acestora ar trebui, dacă pricep cât de cât cum stă treaba cu voturile, că acești membri le fac rău. Dar, fiecare plătește pentru ceea ce face.
Un nou episod, așadar, la Simeria, cu un vot împotriva investițiilor pentru oameni.
Terenuri de sport
„Dacă în urmă cu o săptămână consilierii locali îi umileau pe seniorii orașului Simeria, astăzi consilierii locali au decis că este rândul tinerilor! În ședința de consiliului local de astăzi am propus consilierilor locali un proiect care prevedea realizarea iluminatului nocturn și demararea unor lucrări aferente terenurilor de sport de la școlile G1 și G2 din Simeria. Din păcate consilierii locali au respins și acest proiect.
Ce urma să facem: Școala Generală nr.1: Iluminat nocturn la ambele terenuri de sport (fotbal + baschet), împrejmuire teren înălțat cu protecție plasă de 5 m structură fier, separarea terenurilor de fotbal și baschet prin gard de 5 m structură de fier, separarea terenurilor de sport față de școală tot prin gard de 5 m structură de fier, scoaterea gardului exterior dinspre Parcul Tineretului (adiacent terenurilor de sport) și realizarea unui alt gard înalt la același nivel cu gardurile interioare, școala Generală nr.2, iluminat nocturn teren de sport, reabilitare gard exterior (partea dinspre terenul de sport), înlocuire porți exterioare”, a spus Iulius Bedea, primarul orașului Simeria. (A.N.)