Categories: Comunitate

La Spitalul Judeţean, numărul pacienţilor creşte, dar nu şi banii alocaţi

Magdalena Şerban

Noul contract cu Casa de Sănătate a rămas aproape neschimbat pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Însă şi problemele de ordin financiar nu se vor rezolva, cazurile rezolvate din punct de vedere medical fiind cu mult peste cele prevăzute de alocările bugetare.
Prin urmare, la fel ca până acum, unitatea sanitară va fi nevoită să-şi acopere o parte din cheltuieli cu bani primiţi de la Consiliul Judeţean, dar şi din venituri proprii, obţinute din analize medicale şi consultaţii.
„Am semnat contractul cu Casa de Sănătate, iar în urma execuţiei bugetare din anii trecuţi şi a formulei aplicate, a rezultat un buget aproximativ egal cu cel din 2015. Avem 778 de paturi în structură, dintre care 616 sunt contractate. Potrivit noului contract, s-a pierdut doar un pat, în anul precedent având contractate 617. Tarifarea aferentă spitalizării a rămas neschimbată. Trebuie spus că în primele şase luni din 2016, valoarea cazurilor medicale rezolvate peste prevederile bugetare însumează 2.985.682,79 lei. Evident că acestea nu ne sunt decontate. Există secţii în care se tratează patologii complexe, ce implică zeci de mii de lei, fiind vorba de zeci de zile de spitalizare. Nu poţi opta, de exemplu, pentru a-i amputa unui bolnav, un picior, în loc să-l tratezi şi să-l repari atât cât permite latura medicală, pe motiv că nu îţi sunt alocaţi suficienţi bani per caz rezolvat. Mergând mai departe, în ambulatoriul integrat s-au parcurs, în primele şase luni din anul curent, 57.969 de consultaţii, valoarea lor nedecontată fiind de 70.261,12 lei din suma totală de 1.549.259,02 lei”, a spus Călin Laza, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.
Potrivit acestuia, în 2015 s-a semnat un contract cu Casa de Sănătate pentru 19.500 de pacienţi, dar numărul celor internaţi a fost de 23.000 în regim de spitalizare continuă şi 30.000 în regim de spitalizare de zi. Nici ambulatoriul integrat al spitalului nu a scăpat de la suplimentări pe partea de cazuistică rezolvată, aici înregistrându-se aproximativ 110.000 consultaţii. La Unitatea de Primire a Urgenţelor s-au prezentat peste 50.000 de persoane. Totul duce către o singură concluzie. „Patologiile complexe ne cresc durata medie de spitalizare, astfel încât costurile cresc şi ele. Există secţii care înregistrează pierderi mari, tocmai din acest motiv. În plus, ne-a crescut aria de adresabilitate. Deşi au spitale în apropiere, oamenii vin sau sunt trimişi la Deva”, a mai spus managerul spitalului judeţean.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago