Categories: ComunitateFlash

La Streisângeorgiu, condiţii ca la oraş

Nicolle Ebner

După ce şi-au făcut reţea de apă, pe bani europeni, cetăţenii din Streisângeorgiu-localitate arondată oraşului Călan-vor avea, începând cu a doua jumătate a lunii octombrie, şi reţea de canalizare. Tot pe bani europeni.

11 km de canalizare
Primarul Adrian Iovănesc spune că a demarat proiectul pentru introducerea reţelei de canalizare, încă din 2007. Aprobarea finanţării a obţinut-o abia în 2008, iar conform procedurilor, desemnarea constructorului a fost posibilă doar la sfârşitul lunii iulie a acestui an. Este vorba de un proiect Phare de aproape un milion de euro, prin care se vor realiza 11 km de reţea de canalizare şi două staţii de pompare, acolo unde există diferenţă de nivel. Lucrările au început în primele zile ale lunii august, imediat după ce s-a  anunţat câştigătorul licitaţiei publice, organizate pentru desemnarea firmei care a prezentat cea mai bună ofertă pentru realizarea proiectului. Recepţia lucrărilor este programată pentru data de 15 octombrie 2009, iar după nici trei săptămâni, s-au realizat deja 30 la sută din cei 11 km de reţea.

800 de familii mulţumite
„Este o investiţie care vine ca o mănuşă pentru cele 800 de familii, care, anul trecut au beneficiat şi de schimbarea reţelei de apă potabilă. Acela a fost un alt proiect, tot de un milion de euro, numai că l-am realizat pe Programul SAMTID”, spune primarul Adrian Iovănesc. Singurul efort financiar al locuitorilor din Streisângeorgiu ţine de branşamentul la reţeaua de canalizare, dar primarul este convins că nu vor fi comentarii, deoarece prea mult şi-au dorit oamenii sătrăiască în condiţii precum cele de la oraş. Alte proiecte cu finanţare externă sunt pe rol. Astfel, edilul şef susţine că urmează primească de la UE un milion de euro pentru reabilitarea şcolilor generale
 nr. 2 şi 3 din Călan, precum şi alte fonduri substanţiale pentru modernizarea infrastructurii din Oraşul Nou şi Oraşul Vechi din Călan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago