La Turdaş, secretarul a ajuns primar
După 21 de ani aflaţi în slujba administraţiei locale din Turdaş, ocupând fotoliul de secretar, a venit timpul ca Remi Bocşeri (foto) să cucerească fotoliul de primar. A făcut-o la alegerile locale recente, el ieşind învingător în urma scrutinului.
A câştigat aproape la mustaţă
„Fiind secretar, adică ocupând o poziţie de funcţionar public, conform legislaţiei, nu era permis să fac parte din nici un partid, motiv pentru care mi-am încetat raportul de serviciu şi m-am înscris în PSD, pentru a putea participa la aceste alegeri. Diferenţa dintre mine şi fostul primar ce a candidat de la USP pentru încă un mandat a fost de 46 de voturi, deci, una destul de mică. Din punctul meu de vedere, fostul primar era depăşit atât din punct de vedere al vârstei, cât şi al capacităţii de coordonare a unei activităţi vaste a administraţiei locale. Drept urmare, inclusiv prezenţa la vot din acest an a fost mai mare decât la alegerile din 2008 (anul acesta au venit peste 70 la sută din rândul celor cu drept de vot), oamenii dorind o schimbare. Meseria mea de bază este inginer constructor, ceea nu poate decât să-mi uşureze munca în instituţie. Un primar nu trebuie să fie bun doar la nivel teoretic, ci şi practic. Actualul consiliu local numără 11 membri, patru sunt de la USL, patru de la USP, unul de la Partida Romilor, unul de la PP-DD şi unul de la PRM. Mă bucur că există un reprezentant al romilor, el cunoscând cel mai bine pulsul comunităţii din Pricaz. Acolo chiar sunt multe probleme. Sper doar ca domnii consilieri să înţeleagă, cu toţii, că trebuie să ia decizii în folosul cetăţenilor, nu să creeze un mediu ostil, doar de dragul de a fi în opoziţie. Viceprimar a fost ales Iulian Ionel Stanca”, a precizat noul edil din Turdaş.
Nemulţumit de situaţie
Ceea ce-l nemulţumeşte însă pe Remi Bocşeri este că nu toate sunt la locul lor. De exemplu, sediul noii primării, aflat în construcţie, este amplasat tocmai lângă cimitirul Bisericii Unite din Turdaş. De precizat că în 2010, Comisia de Retrocedare a Guvernului a hotărât să i se cedeze clădirea în care funcţionează primăria, Bisericii Reformate, de atunci şi până prezent, administraţia rămânând în chirie în spaţiul respectiv. Potrivit acestuia, la ora actuală, numai dacă se vor obţine fonduri, altele decât cele din bugetul local, vor fi alocate noii locaţii, altfel, banii trebuie să fie direcţionaţi către lucruri mai importante, precum finalizarea canalizării în Pricaz şi Turdaş şi începerea ei în Spini şi Râpaş. Cât priveşte celelalte obiective aferente mandatului, primarul a promis că le va detalia într-un material următor.