Condamnat la o pedeapsă cu suspendare, un tânăr de 27 de ani, din Uricani, a crezut că-l poate sfida pe consilierul de probațiune desemnat să-l supravegheze și a fost cât pe ce să ajungă în pușcărie. Bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Petroșani la 1 an de închisoare și obligativitatea de a se supune controlului Serviciului de Probațiune Hunedoara, dar a ignorat toate adresele emise de consilier, iar acesta a cerut instanței să-l trimită pe individ la închisoare.
A primit citația, dar s-a făcut că plouă
„La data de 2 decembrie 2020 a fost emisă de către Serviciul de Probațiune o adresă către inculpat prin care i se pune în vedere să se prezinte la sediul Serviciului, pentru desfășurarea primei întrevederi. Nu a dat curs acestei convocări, astfel că în 15 decembrie 2020, Serviciul de Probațiune revine cu o nouă convocare, căreia nici de această dată, inculpatul nu i-a dat curs. Ulterior, s-a solicitat sprijinul Poliției orașului Uricani pentru identificarea inculpatului, din demersurile efectuate de către organele de poliție rezultând că acesta, în 14 ianuarie 2021, a primit personal citația în vederea prezentării la Serviciul de Probațiune pentru convocarea din data de 15 ianuarie 2021, însă intimatul nu s-a prezentat nici la această întrevedere, a treia stabilită în procesul de supraveghere. În aceste condiții, Serviciul de Probațiune a sesizat instanța pentru revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei”, se arată în dosarul soluționat la Judecătoria Petroșani.Tânărul a realizat că sfidarea sa îl poate costa libertatea, astfel că în urmă cu circa două luni s-a dus la Serviciul de Probațiune Hunedoara, unde a avut loc prima întrevedere. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…