La Vorţa, transportatorii au noi reguli de respectat
Sătul ca în fiecare an să se aleagă cu drumuri comunale distruse de autovehiculele de mare tonaj care circulă pe drumurile localităţii, primarul din Vorţa, Emil Radu Bureană (foto), a impus două noi reguli celor care tranzitează comuna.
Unde-i lege, nu-i tocmeală
„Din luna ianuarie, avem o hotărâre de Consiliu Local potrivit căreia, persoanele juridice care transportă pe raza comunei noastre, de regulă masă lemnoasă, piatră sau orice altceva, au nevoie de o autorizaţie emisă de primărie, în cazul în care cantităţile transportate depăşesc 7,5 tone. Aceasta se eliberează în urma unei cereri depuse în prealabil şi, bineînţeles, contra-cost. De asemenea, fiecare transport care depăşeşte tonajul amintit se tarifează de către noi, la un preţ raportat la tonă/kilometru. Cuantificarea nu se face după ureche, ci pe baza procesului-verbal care atestă cantitatea care urmează să fie transportată. De exemplu, o societate a câştigat o licitaţie de masă lemnoasă. În baza documentului justificativ care prevede cantitatea de lemn achiziţionată, ştim exact cât se va transporta pe drumurile noastre”, arată Emil Radu Bureană. Primarul din Vorţa susţine că banii adunaţi la buget sunt folosiţi în exclusivitate pentru repararea drumurilor comunale stricate. În cazul în care transportatorii nu se supun noilor reguli, administraţia locală va lua măsurile de rigoare, şi anume, vor fi daţi pe mâna poliţiei, dacă vor fi prinşi sau reclamaţi.