Comunitate

Lansare de carte: Romanul „Birtul parcului”, de Mihai Petre

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 27 noiembrie 2019, ora 17.00, la Galeria de Arte din municipiul Hunedoara, un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului intitulat Birtul parcului, semnat de Mihai Petre, cunoscut scriitor şi dascăl de limba şi literatura română.

Binecunoscut şi apreciat profesor de limba şi literatura română, doctor în filologie din anul 1983, Mihai Petre este autorul a numeroase studii şi cărţi de specialitate având ca temă toponimia românească şi hunedoreană, studii de lingvistică generală şi aplicată, publicate în reviste de profil şi foarte apreciate de către specialişti.
Romanul Birtul parcului, deşi de mică întindere, reuşeşte să fie un tablou veridic şi limpede al unei perioade extrem de complicate şi tulburi din istoria României: primii ani de după al Doilea Război Mondial cu întregul ei cortegiu de evenimente care au zdruncinat destine. Această perioadă, în care „timpul n-a mai avut răbdare”, cum ar spune Marin Preda, este prezentată prin prisma destinului unui om simplu, olteanul Dumitru Popa, a cărui viaţă este puternic afectată de tot ce i s-a întâmplat în acei ani: participarea la campania din Est, instaurarea comunismului, anii petrecuţi pe şantierul Combinatului din Hunedoara, insinuarea Securităţii în destinele oamenilor, exproprierile şi naţionalizările din primii ani postbelici. (I.S.B.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura