Comunitate

Lansări de carte și întâlniri cu oameni de cultură

Biblioteca Județeană „Ovid Den­su­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Bookzone din București, organizează, în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Salonului Hune­do­rean al Cărții, o serie de lansări de carte și întâlniri cu oameni de cultură.

Mai bogați și mai buni
«În 16 octombrie 2024, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, publicul iubitor de lectură se va putea bucura de prezența îndrăgitului actor și scriitor Horațiu Mălăele care, dincolo de profesiunea de actor și regizor pe care o îndeplinește cu har și succes de peste patru decenii, este și un scriitor de mare talent și un caricaturist expresiv. La această ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, Horațiu Mălăele va fi prezent cu patru cărți. Prima, O poveste cam ciu­dată și alte două povestiri, reeditată anul acesta la editura bucureșteană Book­zone, cuprinde proză scurtă ce trimite direct la scrierile lui Franz Kafka, po­ves­tirile lui fiind „stranii și armonioase, tul­bu­rătoare și exacte, frumoase, simple și profunde”, în opinia jurnalistului Doru Bușcu. Cum însuși autorul mărturisește, cartea „adună între coperte trei în­tâm­plări inedite, alegorice, cu tâlc, pe care, dacă veți avea indulgența să le citiți, cu siguranța veți deveni mai bogați și mai buni”. A doua, Tehomir, scrisă în vremea pandemiei, este „o carte apărută în epicentrul acestei pandemii, o carte niciodată lansată, dar una dintre cele mai bune fapte pe care am putut să le fac până acum. Este vorba de un docu­ment imaginat cu accente autobiogra­fice ce povestește despre niște trecuți oameni și despre viața lor fantastică și, nu de puține ori, dramatică, trăită în pul­berea unui loc în care mi-am plimbat copilăria, acest cadou pe care ni-l face viața”. A treia carte este Poezii și vorbe-n vânt, apărută în anul 2022 la Bookzone, și cu­prinde „aforisme executate cu pre­ci­zia unei săbii de samurai”, cum carac­te­­rizează criticul literar Dan C. Mihăilescu, prefațatorul volumului, aceste miniaturi însoțite de desenele autorului, extrem de inspirate și sugestive. Horațiu Mălăele spune despre acest volum că „este un haos bine ordonat de desene, caricaturi, grafică satirică, vorbe, gând­uri, poezii și poezele, născute de-a lun­gul și de-a latul timpului, până în momentul de față”. În sfârșit, Tris­te­țea ploilor este un microroman care îl poartă pe cititor într-o lume stra­nie și fascinantă în același timp, un text care ar putea deveni un film modern, palpitant, cu eroi care trăiesc în atmosfera boemă a Pari­sului inter­belic în proximi­ta­tea unor artiști. Viața artistică din Montparnasse și Montmartre, pictori celebri, de la Picasso la Theodor Pallady, celebra Gertrude Stein, actrița Elvira Popescu, totul compune un tablou veridic al acelor timpuri. Talentul de prozator al lui Horațiu Mălăele este pus în lumină cum nu se poate mai bine în acest roman », a spus Sebastian Bara, managerul Biblio­tecii Județene. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Case Closed! Afaceristul Adrian Marţian şi copiii, prinşi în Serbia

  Cei trei copii care au fost daţi dis­pă­ruţi luni-după amiază în satul Sântan­drei, oraşul…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, funcțio­nară de prea mult timp, se laudă peste tot…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, ministrul Familiei Pentru că a organizat, din nou, o dezbatere pentru combaterea violenței…

o zi ago

Bulina neagră

Vasile T., din municipiul Deva Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce și-a…

o zi ago

Minerii, din nou, în Piața Victoriei

Minerii, energeticienii şi siderurgiştii au organizat un nou protest, principala ne­mulțumire fiind modificările aduse la…

o zi ago

Răpit din curtea casei, bătut, îmbătat și violat

Suferind de depresie și sub presiune permanentă după inculparea autorilor atrocităților, victima a cedat și…

o zi ago