Categories: Comunitate

Lăpugiu de Jos, sub semnul investiţiilor

Magdalena Şerban

Primarul comunei Lăpugiu de Jos, Alin Chiorean (foto), şi-a completat agenda de lucru pe 2012. Indiferent de vreme şi de vremuri, investiţiile vor fi pe primul loc.
„Proiectul câştigat pe Măsura 322 (2,5 milioane euro) pentru asfaltarea mai multor drumuri în satele Fintoag, Coşeşti, Grind şi Ohaba, reabilitarea căminului cultural din Ohaba şi implementarea unui program After School în Lăpugiu de Jos, este executat în proporţie de 20 la sută, din primăvară, urmând să tragem tare cu lucrările. Aşteptăm un răspuns pentru cel accesat pe Măsura 125 A, în vederea reabilitării drumurilor agricole, fiind declarat eligibil, dar nu ştim dacă şi când va intra la finanţare. Tot în martie, când începe sesiunea nouă, vom depune un proiect pe Măsura 313. Vrem să dezvoltăm un centru de informare turistică în satul Ohaba. Am ales Ohaba, pentru că locaţia este una de trafic intens, fiind la şosea, lângă căminul cultural din localitate. Din bugetul local, care este mai mic cu 37 la sută în acest an, vom reabilita căminele culturale din Lăsău şi Grind şi vom întreţine drumurile comunale”, a afirmat Alin Chiorean, primarul din Lăpugiu de Jos. Acesta a mai spus că iarna nu a creat situaţii grave, utilajele firmei contractate de primărie făcându-şi treaba.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A renunțat la postul căl­duț și leafa de mii de lei chiar acum când se…

20 de ore ago

Ministerul Familiei anunță finalizarea primelor șase centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero,  a anunțat finalizarea construcției…

21 de ore ago

Bulina albă

Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…

21 de ore ago

Buline neagră

Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…

21 de ore ago

Riscă pușcăria după ce a cheltuit banii de pe un card bancar găsit

O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru in­frac­țiuni de complicitate la…

21 de ore ago