Categories: Comunitate

Lăpugiu, între muncă şi sărbătoare

Magdalena Şerban

Drumurile agricole par să le dea mari dureri de cap edililor comunelor din judeţ. Nepietruite şi cu acces greoi, nu sunt prea prietenoase pentru localnici, iar acest lucru nu este demn de o Românie a anului 2011. Noroc cu banii de la UE, că altfel, nici boii de la căruţe nu ar mai fi tras în jug.

„Nu trebuie să ne irosim şansele“
Edilul local din Lăpugiu de Jos, Traian Alin Chiorean (foto),  încearcă să nu piardă nici o oportunitate ca banii europeni să fie piatra de temelie a dezvoltării comunei. Şi deşi se află la primul său mandat, are deja un istoric stufos al proiectelor europene. Cu toate acestea, nu se culcă pe-o ureche. ”Vrem să modernizăm drumurile agricole ale comunei. E dificil să le parcurgi după ce plouă, pentru că se face noroi, de intri până în gât, nu altceva. Aşa că ne-am pus ambiţia la încercare şi vom accesa fonduri pe Măsura 125A. Sper să şi obţinem, ca să putem demara modernizarea. Din păcate, nu se poate spune că localnicii sunt şi ei interesaţi să aibă beneficii de pe urma fondurilor nerambursabile. Avem, până acum, doar 35 de dosare pe Măsura 141(ferme de sub-zistenţă, proiectul prin care fermierii pot primi câte 1.500 de euro anual, timp de cinci ani). Cei de la APIA şi-au dat toată silinţa: au făcut note informative, au venit şi au stat de vorbă cu oamenii, le-au explicat, noi am pus afişe, deci, de informare nu poate fi vorba că nu ar fi existat, însă nu ştiu de ce nu vrea lumea să se înghesuie”, mai spune primarul.
   

Nedeia din 2 iunie
    Nici la capitolul distracţie şi respectarea tradiţiilor, Lăpugiu de Jos nu e codaş. “Ispasul sau Înălţarea Domnului Iisus este o sărbătoare cu dată mobilă. Aceasta cade întotdeauna în joia a şasea după Paşti, adică cea de-a 40-a zi de la Învierea Domnului, când Iisus s-a ridicat la ceruri. La Lăpugiu, nu putea trece nesărbătorită aşa cum se cuvine. Tinerii din sat se zbat să organizeze o nedeie mai specială, un bal care să le fie prilej de joc şi bucurie. Noi îi ajutăm doar cu locaţia, punându-le la dispoziţie căminul cultural. Este vorba de cel din satul Ohaba. Totodată, pentru noi, cei din administraţia locală, este o ocazie anuală de a depune coroane şi flori la cele două monumente din comună (din satele Ohaba şi Teiu), ridicate în memoria celor căzuţi pe front, la datorie”, încheie primarul Traian Alin Chiorean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A renunțat la postul căl­duț și leafa de mii de lei chiar acum când se…

o zi ago

Ministerul Familiei anunță finalizarea primelor șase centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero,  a anunțat finalizarea construcției…

o zi ago

Bulina albă

Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…

o zi ago

Buline neagră

Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…

o zi ago

Riscă pușcăria după ce a cheltuit banii de pe un card bancar găsit

O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru in­frac­țiuni de complicitate la…

o zi ago