Lăsat netratat și cu banii luați
A pățit-o un hunedorean care a ajuns la spital pentru a-și scoate două măsele. Medicul stomatolog la care își făcuse programare nu mai era de serviciu, așa că a cerut unui alt doctor să-i facă extracțiile.
Nu avea declaraţie
A fost refuzat iar de aici totul a degenerat și au fost chemaţi polițiștii. Bărbatul a rămas cu durerea de măsele și cu o amendă în valoare de 500 de lei, pentru că nu avea declarație pentru a putea circula după ora 22. ”Împreună cu soţia, s-a deplasat la stomatologie la UPU Deva, însă nu l-au mai găsit pe domnul doctor (…) pentru a-i scoate două măsele, deşi îi chemase din ziua precedentă. El a ajuns la UPU la ora 19,45, iar un alt medic care se afla acolo le-a vorbit urât, i-a jignit şi a refuzat efectuarea extracţiei dentare, astfel că s-au deplasat la Spitalul Deva pentru a face o reclamaţie. Însă li s-a comunicat să revină luni. S-au întors la maşină, dar au zărit un cuplu care traversa şi s-au decis să îi informeze cu privire la ce au păţit la stomatologie, iar după un timp îndelungat a ieşit iar doamna doctor, care a început să-i jignească din nou, iar pe soţia sa a lovit-o, astfel că a chemat organele de poliţie, care le-au dat lor amendă”, a susținut bărbatul în plângerea adresată Judecătoriei Deva, prin care a cerut anularea amenzii. Instanța a nu a contestat realitatea evenimentelor astfel cum au fost relatate de către bărbat şi o martoră, dar nu i-a putut da dreptate. ”Nu se poate omite faptul că după ce petentul s-a deplasat la UPU Deva, pentru a face reclamaţie, nu s-a mulţumit să plece către domiciliul său din Hunedoara, ştiind că va trebui să se încadreze în timp până la ora 22.00, preferând să revină la stomatologie. Prin urmare, petentul şi-a asumat riscul de a depăşi intervalul orar în care era permisă circulaţia în perioada aplicării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Sars Cov II, respectiv până la ora 22.00. Cunoscând aceste măsuri impuse de autorităţi, petentul trebuia să se asigure, în lipsa completării unei declaraţii, că se va întoarce la domiciliul anterior orei 22.00, astfel că ar fi trebuit să se deplaseze către domiciliul după ce a părăsit UPU, iar nu să se reîntoarcă la stomatologie, unde i se comunicase în mod clar că nu se va proceda la o extracţie dentară”, se arată în soluția Judecătoriei Deva, instanță care a menținut sancțiunea aplicată de polițiștii deveni.
Păi „onorata instanță” nu a aflat că „măsurile impuse de autorităţi” au fost declarate neconstituționale – adică ILEGALE!?!? Justiție de doi bani!!!