Lăsată fără bani prin „metoda premiul”
O vârstnică din Petrila a rămas fără economii după ce a primit un telefon în care era anunţată că este câştigătoarea unui premiu consistent.
Deşi n-a participat la nici un concurs, femeia nu s-a gândit că ar putea sta de vorbă cu un escroc. Individul care a sunat-o pe femeie i-a spus că a câştigat 3.000 de euro şi o tabletă, dar şi că trebuie să achite o taxă de 1.400 de lei printr-un serviciu de transfer, iar după depunerea banilor să transmită telefonic codul tranzacţiei, pentru a intra în posesia premiului,
”Petrileanca a urmat indicaţiile apelantului necunoscut, iar după ce a depus banii şi a transmis codul operaţiunii, a fost îndrumată să se prezinte la o agenţie bancară din localitate, pentru a-şi ridica «premiul». Femeia şi-a dat seama ulterior că a fost înşelată, deoarece în oraşul Petrila nu există o sucursală a unităţii bancare indicate de apelant, care, după ce i s-a comunicat codul tranzacţiei, şi-a închis telefonul mobil”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt IPJ Hunedoara. Potrivit comisarului Ovidiu Zaharie, şeful Poliţiei Petrila, mai mulţi poliţişti sunt implicaţi în anchetă şi încearcă să dea de urma escrocului. (M. Gânju)