Arcaşii de la SCM Deva vor efectua un cantonament la Iaşi împreună cu Lotul Naţional al României, în perioada 2-10 iulie, iar la pregătire va participa şi un antrenor din Coreea de Sud, unul dintre cei mai buni din lume.
O absenţă medicală
Din echipa deplasată de antrenorul Viorel Hăbian fac parte Luminiţa Boroş, Răzvan Marcu, Călin Daniel, Alexandru Rădoi şi Sebastian Trestian, toţi multipli campioni naţionali ai României. Din păcate, lipseşte „veterana” Simona Băncilă, care nu va putea face deplasarea, din cauza unor probleme medicale. Cei cinci arcaşi hunedoreni au ca obiectiv perfecţionarea tehnicii de concurs în vederea următoarelor competiţii, prin metodele de pregătire propuse de valorosul antrenor din Coreea de Sud. Imediat după terminarea cantonamentului de la Iaşi, Sebastian Trestian şi Alexandru Rădoi vor participa la „Cupa Europei” de la Bucureşti. De asemenea, sportivii deveni proveniţi de la fostul club Minerul Aninoasa vor mai fi angrenaţi în această vară în alte două competiţii foarte tari: „Cupa României”, de la Aninoasa şi „Cupa Mondială”, din Polonia.
Salvaţi de SCM Deva
Antrenorul Viorel Hăbian recunoaşte că dacă secţia de tir cu arcul din Aninoasa nu ar fi fost preluată de SCM Deva, acum, acest sport ar fi fost pe butuci. „Noi, cred că ne-am fi desfiinţat demult, dacă nu eram ajutaţi de SCM Deva, având în vedere ce situaţie traversează în momentul de faţă sportul din Valea Jiului. Baza sportivă pe care ne pregătim este tot cea de la Aninoasa. Am discutat cu primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, şi ne-am manifestat dorinţa de a face parte din CSM Petroşani. Nu ar strica o secţie de tir cu arcul la Petroşani, pentru că până la urmă, suntem într-un circuit olimpic şi este normal să fim susţinuţi”, a declarat Viorel Hăbian.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…