Să mai spună cineva că social-democraţii nu sunt oameni de treabă. Au spus că măresc lefurile bugetarilor, au făcut-o. Problema e cine va suporta aceste creşteri. Astfel, angajaţii de la Consiliul Judeţean Hunedoara vor fi foarte bucuroşi după şedinţa de vineri, când li se va aproba creşterea salariilor.
Bobora a vrut testarea oamenilor
În 19 iulie 2017, a avut loc consultarea reprezentanţilor salariaţilor funcţionarilor publici şi contractuali din cadrul aparatului de specialitate al CJ Hunedoara privind stabilirea salariilor de bază conform Legii nr. 153/2017. Preşedintele Mircea Bobora (foto) a discutat, conform procesului verbal, cu cinci reprezentanţi ai funcţionarilor publici şi cu alţi cinci ai personalului contractual. Cert este că lefurile acestor bugetari vor creşte considerabil. Fondul pentru salarii se ridică la 90.608 lei, o sumă imensă. Când a venit la conducerea Consiliului Judeţean, Mircea Bobora a declarat că toţi angajaţii vor fi supuşi unor testări, să vadă cine îşi face treaba, şi cine nu, având în vedere că acolo s-au făcut angajări foarte multe. Eficienţa activităţii unora de acolo lasă însă de dorit. Numai că, până acum, nimeni nu a fost testat.
Secretarele şi şoferii, la acelaşi nivel
Una peste alta, de la 1 iulie 2017, preşedintele are o indemnizaţie brută lunară de 13.050 de lei, iar vicepreşedinţii instituţiei, 11.600 de lei, fiecare. Secretarul judeţului va lua 11.500 de lei, dacă i se aplică un coeficient de 7,93 sau 11.000 de lei, dacă vorbim de un coeficient de 7,59. Arhitectul şef al judeţului va avea un salariu brut de aproximativ 10.000 de lei. Directorul executiv primeşte o leafă de 9.760 de lei, un şef de serviciu, 8.600 de lei, iar un şef de birou, 8.170 de lei. Un inspector de specialitate din cadrul CJ avea până la 1 iulie un salariu brut de 2.512 lei, iar acum va avea 5.239 de lei. Adică aproape dublu. O secretară ajunge la o leafă de 2.436 de lei, faţă de 1.725 cât a luat până acum. La fel ca secretara, este şi salariul unui portar. Şi şoferii instituţiei o vor duce mai bine, pentru că de la 1.987 lei, salariul lor ajunge la 2.649 de lei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…