Urmare deciziei Oficiului de Stat pentru Drepturi de Autor al SUA, prin care deblocarea telefoanelor mobile a devenit ilegală, începând cu luna ianuarie, peste 100 de mii de persoane au depus o petiţie către Casa Albă, prin care solicită anularea deciziei.
Reacţia administraţiei Obama a fost pozitivă la această petiţie şi a comunicat că intenţionează să facă demersuri în acest sens, extinzând problematica şi asupra tabletelor.
Astfel, R. David Edelman, consilier principal al Casei Albe în probleme de Internet şi inovare, a declarat că toţi consumatorii ar trebui să aibă dreptul să-şi deblocheze aparatele, fără a fi acuzaţi sau pedepsiţi pentru acest lucru.
Deblocarea aparatelor şi posibilitatea migrării utilizatorilor către reţeaua de telefonie dorită, fiind un element foarte important pentru protecţia consumatorilor şi a dreptului de a alege.
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și…