Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, în unanimitate în luna iunie 2016, dar de atunci a fost contestat de patronate şi a fost amânat de mai multe ori. Primarul comunei Băiţa, Damian Diniş (foto), consideră că dacă s-ar materializa, ar putea fi o pistă de promovare a agriculturii autohtone şi totodată o formă de sprijin şi recunoaştere pentru munca ţăranului român.
„Ce se întâmplă cu omul de la sat e cum nu se poate mai rău. Ajung bieţii oameni să dea laptele şi fructele la porci, deoarece li se strică. Cei care au peste 12 vaci măcar primesc subvenţii de la APIA, dar cei cu câte două-trei sunt condamnaţi să nu se aleagă cu mai nimic în afară de laptele necesar propriului consum zilnic. Marile magazine, aceste supermarket-uri şi hypermarket-uri, preferă să importe iaurturi, brânzeturi, fructe, legume şi alte produse, decât să ia de la ţăranul român. Am ajuns ca un litru de lapte curat, de la ţară, să coste şi 1,5 lei, adică de câteva ori mai puţin faţă de un litru de Coca-Cola. Nici nu putem pune în balanţă aceste două produse, gândindu-ne cât bine poate face laptele. Aşa că o astfel de lege menită să limiteze puţin importurile şi să-i lase să trăiască şi pe românii care încă mai produc câte ceva, este binevenită. Am ajuns un popor de comercianţi, din nefericire, iar dacă traiectoria nu se schimbă, va fi şi mai greu. Sunt favorizate lanţurile mari şi corporaţiile, de parcă nu ar trebui să supravieţuim şi noi, autohtonii“, e de părere primarul Damian Diniş. Acesta mai spune că asistă, neputincios, la eforturile depuse de localnici pentru a-şi vinde o parte din producţie. Se duc, cu traista în spinare, pe la târguri sau pe la pieţele de la oraş, ca să-şi facă un ban de o pâine. (M. Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…