Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 436/2017 a Hotărârii Guvernului nr. 419/2017 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, de la data de 1 august 2017 această lege va intra în vigoare şi va putea fi aplicată.
În esenţă, actul normativ prevede că insolvenţa persoanelor fizice va putea fi soluţionată în trei modalităţi: pe bază de plan de rambursare a datoriilor, prin lichidare de active sau prin procedură simplificată.
Insolvenţa pe bază de plan de rambursare a datoriilor este o procedură administrativă şi se va putea aplica atunci când persoanele fizice nu mai pot să-şi plătească datoriile şi situaţia lor financiară nu este compromisă în mod iremediabil.
Insolvenţa prin lichidare de active va putea fi cerută atunci când situaţia financiară a persoanei în cauză este iremediabil compromisă, iar procedura pe baza planului de rambursare nu poate fi îndeplinită.
În ceea ce priveşte procedura simplificată de insolvenţă, aceasta va fi admisibilă dacă suma totală a datoriilor persoanei fizice este de cel mult 10 salarii minime pe economie, iar aceasta nu are bunuri sau venituri urmăribile şi are peste vârsta standard de pensionare sau şi-a pierdut total ori cel puţin jumătate din capacitatea de muncă.
Organele care aplică procedura vor fi comisia de insolvenţă şi administratorul procedurii, instanţele judecătoreşti şi lichidatorul având, fiecare, atribuţii stabilite prin actul normativ.
Atât legea cât şi normele de aplicare sunt destul de stufoase şi, dat fiind faptul că implementează instituţii noi, până se va ajunge la soluţii unitare, vor da naştere la numeroase dezbateri şi discuţii în legătură cu modul de interpretare şi de punere în practică.
Dezideratul este ca prevederile legale să îşi poată atinge scopurile declarate, respectiv acordarea unei şanse debitorilor de bună credinţă de redresare a situaţiei financiare, facilitarea negocierii sau renegocierii creanţelor, sprijinirea ieşirii debitorilor din starea de insolvenţă, maximizarea gradului de recuperare a creanţelor.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…