FlashSport

Legendele Corvinului au devenit cetãţeni de onoare

11 x 3 cetateni onoareCiprian Marinuţ

Mircea Lucescu, Remus Vlad, Romulus Gabor, Ioan Andone şi Gelu Simoc au primit, vineri, titlurile onorifice de „Cetăţean de onoare” al municipiului Hunedoara. „Il Luce” a lipsit de la eveniment, dar a anunţat că va veni personal la Hunedoara să ridice această distincţie.

Cinci dintre personajele cheie ale legendarei echipe Corvinul Hunedoara au fost recompensate de autorităţile locale hunedorene. Antrenorii Mircea Lucescu şi Remus Vlad, jucătorii Ioan Andone şi Romulus Gabor, precum şi preşedintele de atunci al clubului, Gelu Simoc, au primit, vineri, titlurile onorifice de „Cetăţean de onoare” al municipiului Hunedoara. Evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă „de stadion englez” în Sala de festivităţi a Facultăţii de Inginerie Hunedoara. Tehnicianul Mircea Lucescu, cel care a creat şi purtat în lume valoarea Corvinului, a lipsit de la festivitate, fiind plecat în cantonamentul din Qatar cu echipa Şahtior Doneţk, dar a anunţat că va veni personal la Hunedoara să ridice această distincţie.
Ceilalţi patru „legendari” au primit pe lângă plachetele onorifice, aplauze la scenă deschisă de la toţi cei prezenţi la festivitate şi tricouri personalizate în semn de respect din partea Asociaţiei Suporterilor Corvinişti. Prin acordarea acestor distincţii, autorităţile hunedorene au dres busuiocul după greşeala din 2009, când Consiliul Local a refuzat să-i acorde titlul de cetăţean de onoare lui Mircea Lucescu.

2 comentarii la „Legendele Corvinului au devenit cetãţeni de onoare

  • de cand este Simoc asa o personalitate?Inainte invartea banii negrii de la Corvinul.Acum nu mai face nimic.
    O onoare ca cetatean de onoare ar trebui supusa unui referendum local.Nu cred ca un grup incluzand primarul pot in mod normal decide singuri.Exista alte personalitati adevarate nu Simoc!

  • Catre Localnic.
    Vezi de viata ta!Simoc si ceilalti 4 au facut ceva pentru Hunedoara!Tu ce ai facut?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura