ComunitatePolitica si administratie

Lelese: Când omul sfințește locul

Magdalena Șerban

Când o comună mică se descurcă singură, fără să se plângă, ba mai mult, implementând investiții de mi­lioane de euro, din bani europeni și guvernamentali, asta devine un model de administrație publică. Lelese este cap de afiș.

Nu stau cu mâna întinsă
„Impozitele nu au fost mărite, ci doar actualizate la rata inflației, iar până la 31 martie acordăm reducere de 10% pentru achitarea lor în întregime. Noi, ca primărie, nu am rămas datori. Avem doar o datorie ce rezultă dintr-o neîn­țelegere. E în sumă de un milion de lei. O s-o plătim. Avem o rezervă de bani pusă deoparte pentru noile proiecte euro­pene. Poate o să plătim jumătate până începe proiectul. La proiecte, întâi plă­tești și apoi recuperezi. Anul trecut a fost bine. În țară, sunt comune de 4.000-5.000 de locuitori și nu au bu­get așa bun. Am avut multe fonduri europene câștigate și rulate, iar în fiecare an am pus bani deoparte ca să putem să mai plătim din ele. După cum am spus înainte, sumele se recu­pe­rează. La început ni s-a dat un avans, dar noi tot am plătit apoi de la noi ca lucrările să meargă înainte. Acum i-am recuperat toți. Referitor la finanțe, dacă alocările bugetare pe 2025 sunt la nivelul celor din 2024 va fi bine. Doar statul să achite ce are pentru per­soa­nele cu handicap, școli, etc. În rest, ne descurcăm. Ne putem autosusține. Am avut rezerve cu piatra, am luat bani pe urma fondului forestier, pășuni, deci ne-am descurcat. Nu murim de foame”, a spus primarul din Lelese, Ciprian Achim (foto).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura