Magdalena Șerban
Multe primării nu își mai pot asigura funcționarea și solicită, de urgență, o rectificare bugetară pentru a suplimenta fondurile pentru administrațiile locale. Conform declarațiilor edililor, există sute de UAT-uri din România care au decis să întrerupă iluminatul public la 12 noaptea, în ideea de a face economie. La Lelese nu e cazul, modernizarea lămpilor stradale spunându-și cuvântul.
Încă de acum 18 ani
„Nu avem probleme, din două motive. Există lămpi mai multe decât populație, adică vreo 400 la număr, din care 120 sunt independente, mai exact pe bază de celulă fotovoltaică. Suntem la a treia generație de lămpi cu led, primele au fost montate în urmă cu 18 ani. Am fost printre pionierii din acest sector. În urmă cu 6 ani
le-am schimbat cu unele de ultimă generație, fiind vorba de un proiect investițional. Mai sunt și acum lămpi de acum 18 ani, dar nu s-au ars, sunt funcționale, deci încă nu avem motive să le schimbăm. Legat de extinderea/modernizarea de rețele, nu de iluminat public, ci pentru gospodării, anul trecut a fost schimbată rețeaua în satul Lelese (de către operator și pe cheltuiala acestuia), iar acum tragem speranțe că se va face și la Runcu Mare unde sunt necazuri. Aici e nevoie. Mulți oameni au avut ocazia să-și tragă chiar curent trifazic”, a arătat Ciprian Achim (foto), primarul din Lelese. Edilul local are însă o altă greutate care îl apasă și ține de sumele generate de actualizarea de prețuri la proiectele câștigate din sursă externă de finanțare. „Doar la unul din ele e vorba de 2,3 milioane de lei. Valoarea totală a proiectului este de 1,5 milioane de euro. Jumătate e făcut, dar a rămas jumătatea cealaltă de actualizat cu 40 la sută. Am cerut bani guvernului, guvernul a cerut Uniunii Europene, dar vedem ce va fi. Mai avem cofinanțări la proiecte mai mici, însă înseamnă câteva sute de mii de lei, nu milioane. Cu sacrificii, ne-om chinui să le onorăm și să le terminăm cu bine. Renunțăm la altceva, găsim soluții de aplicat”, a mai subliniat edilul.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…