Lelese: Modernizarea drumurilor rămâne prioritară
Magdalena Șerban
Ideea unui nou program guvernamental de finanțare a infrastructurii și lucrărilor publice de interes local și județean s-a concretizat în demersul pe care guvernul l-a numit „Anghel Saligny”. Pentru primari reprezintă o portiță pe care o pot accesa cu succes, așa că la Lelese nu s-a stat pe gânduri și s-au pregătit două proiecte pentru depunere.
Zero lei la rectificarea bugetară
“Vrem să modernizăm drumurile prin asfaltare. Acesta este un obiectiv ce trebuie dus la bun sfârșit. Avem o poziționare destul de pretențioasă, iar sistemul local de drumuri ce face legătura între sate e esențial. Au rămas segmente nemodernizate în cadrul programelor europene rulate sau a acelora demarate pe axă guvernamentală (PNDL). De asemenea, unele drumuri au fost sacrificate pentru a putea fi introdusă rețeaua de apă în sistem centralizat. Localitățile noastre nu sunt liniare, spre fiecare sat ajungându-se pe alt drum, distinct. Și, când e nevoie să intervenim pentru deszăpezire ne e greu, dar norocul nostru constă în faptul că avem mai multe utilaje și ne organizăm în paralel. Dacă ne ajută Dumnezeu să facem și asta, putem spune că suntem bine. Bineînțeles, atât cât se poate, deoarece dacă ne amintim că la ultima rectificare bugetară am primit zero lei, deși am solicitat 642.000 de lei, ne cam piere zâmbetul. Necazul e că avem cofinanțări de asigurat la investițiile pe care le implementăm plus cheltuieli neeligibile pe care suntem obligați contractual să le susținem. Ne zbatem, facem proiecte, dar când colo nu vom avea cum să le finalizăm din această cauză. Unul am reușit să-l amânăm pentru 2022, dar mișcarea asta ne-a costat în plus încă 30.000 de lei doar ca să fim lăsați să-l continuăm la anul. E vorba de modernizări de drumuri din bani europeni. Celălalt, ce ține de introducerea fibrei optice, cred că îl vom stopa. Nu avem ce face. Dar chiar nu înțeleg de ce nu am primit sprijinul cerut, făcând totul la timp. Sperăm, totuși, într-o echilibrare la finalul lui 2021”, a arătat Ciprian Achim (foto), primarul din Lelese.
Ce aduce „Anghel Saligny”
Programul național de investiții ce are un buget cumulat de 50 de miliarde de lei se va desfășura în perioada 2021-2028 și va finanța proiecte ale comunităților locale vizând alimentări cu apă și stații de tratare a apei, sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, drumuri județene, locale și comunale, poduri, podețe și sisteme de distribuție a gazelor naturale, precum și racordul la sistemul de transport al gazelor naturale. Finanțarea se asigură prin sume din transferuri, alocate bugetelor locale de la bugetul de stat, aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.