Comunitate

Lelese: Pe de o parte e o mare bucurie, pe de alta e o piatră de moară

Magdalena Șerban

Pentru o comună mică, deci implicit fără venituri mari la buget, așa cum e Lelese, 2023 se dovedește un an cu grele încercări mai ales de natură financiară. Și totul din pricină că a existat curajul să se facă un mare pas investițional.

Nimic fără sacrificiu
„Am câștigat un proiect pe fonduri europene pentru o modernizare de drum ce are dublă calitate, adică e și drum comunal, dar și forestier. Duce la Runcu Mare. Fiind forestier, nu s-au acordat acele diferențe rezultate în urma majorii prețurilor la materialele de construcții și la manoperă. Așa că devizul estimat nu mai corespunde cu cel actualizat. Și, uite așa, nu intră sub auspiciile prevederilor Ordonanței 5, res­pectiv Ordonanței 63, care au re­gle­mentat modul în care se plătesc aceste majorări și cum se calculează. Fiind catalogat forestier, e lăsat în grija statului român, dar statul nu se ocupă, demersul fiind derulat din fonduri euro­pe­ne. La nivel de țară suntem vreo 14 primari în si­tu­a­ția asta, dar nu avem soluții. Dife­ren­ța sumei, în ca­zul nostru, Lelese, e de circa un mi­li­­on de lei. Noi am făcut ce am putut și jumătate o vom putea susține din surse proprii, dar restul nu știu de unde am putea să-l punem. Am făcut rezer­ve, cât suntem de mici. Anul acesta chiar am lucrat doar pe aceste fonduri europene, nimic altceva, dar greu va fi până la final. Lucrarea e deja la faza de parapeți și vopsit de drum, adică în fază avansată. Întregul proiect a presupus asfaltare, poduri, podețe, ziduri de spri­jin și rigole de scurgere (vreo 6 kilo­me­tri). E o investiție majoră, cuantumul fiind de 1,5 milioane de euro. La cifrele astea, doar 8-9 la sută actualizare de preț înseamnă enorm pentru puterile noastre. Și trebuie să terminăm anul acesta, deci să și plătim. Ar mai fi o cale de compromis, mai exact să ne asu­măm să plătim facturile la anul, dar suportăm penalități. Plus că nu există o bază legală coerentă, care să indice exact. La nivel de 5 Vest, doar noi sun­tem în acest impas. Fiind săraci, tre­buie să facem jaloane ca să ajungem la banii europeni. Acolo unde merge toată lumea nu e de noi, așa că musai să găsim o portiță să ne strecurăm și noi pentru a reuși să accesăm finan­țare. Adică nu ne băgăm la ușor, ci acolo unde e greu. Drumul acesta e foarte important nu doar pentru co­mu­nitate, ci și pentru deschiderea noastră spre dezvoltarea ofertei turistice”, a spus Ciprian Achim (foto), primarul din Lelese. Edilul a mai precizat că pe lângă aspect, un astfel de obiectiv pus la punct va crește și va­loarea zonei și implicit a pro­prietăților de aici.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura