Lemne confiscate de la reprezentanţii unei societăţi comerciale
Poliţiştii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au efectuat o acţiune pe raza comunei Veţel. În urma acţiunii au descoperit că reprezentanţii unei societăţi comerciale au transportat şi au comercializat fără documente legale de provenienţă, 81,25 mc de material lemnos, cu o valoare de peste 10.930 de lei.
Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 5.000 de lei, coroborată cu măsura complementară de confiscare valorică a 80,91 mc de material lemnos de diferite specii.
De asemenea, poliţiştii au aflat că operatorul economic nu a respectat prevederile legale referitoare la modul de exploatare a materialului lemnos contractat, motiv pentru care acesta a fost sancţionat contravenţional cu încă o amendă de 3.000 de lei, de către reprezentanţii Gărzii Forestiere din Timişoara, care au participat şi ei, alături de poliţişti, la această acţiune.