Liberalii au anunţat tărăboi mare la împărţirea banilor, dar… au uitat să vină la şedinţă!

Sorina Popa

Liberalii au dat de înţeles că, ieri, vor veni cu mic, cu mare la şedinţa Consiliului Judeţean Hunedoara în care s-au împărţit banii din fondul pus la dispoziţia instituţiei judeţene pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală.
Însă, stupoare! Ieri au lipsit chiar mai mulţi dintre aleşii judeţeni PNL, ceea ce a făcut ca amendamentul depus de liberali să pice cu brio la vot. Iar de primari PNL, nici vorbă! Au venit, în schimb, edilii social-democraţi, care au vrut să tragă un semnal de alarmă la cum a împărţit Guvernul Orban banii pentru primării.

”Am echilibrat diferenţele!”
Şedinţa cu pricina a fost una scurtă. Consilierul judeţean PNL Florian Toma a luat cuvântul şi a spus de ce aleşii liberali au depus amendamentul la proiectul de hotărâre privind repartizarea sumei de 27 de milioane de lei, reprezentând cota de 6 la sută din impozitul pe venit estimat să se încaseze la bugetul de stat în acest an.
”Sunt anumite primării care sunt nemulţumite de cum am repartizat sumele. Însă, ele nu au făcut o analiză profundă a situaţiei. Trebuie spus că primăriile liberale au primit în decembrie 18 milioane de lei. Consiliul judeţean nu a dat primăriilor social-democrate, ci celor care au reale probleme sociale, dar şi pe proiecte de dezvoltare. Nu vreau să nu menţionez sumele alocate pentru Valea Jiului. Am ţinut cont de proiectele de aici, de Green Line, de situaţiile socio-economice din Uricani, Petrila, Aninoasa, Lupeni, Vulcan. De ce Petroşani a primit mai puţini? Pentru că municipiul a fost dintotdeauna nucleul în care s-au concentrat investiţiile din Valea Jiului. Fiţi convinşi că sumele au fost repartizate încercând să echilibrăm diferenţele de 18 milioane de lei date doar unor primării. Nu am repartizat politic. Ne-am gândit doar la necesităţile UAT-urilor, nu la culoarea politică a primarilor”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Amendamentul liberalilor a picat
”Am venit la şedinţă să atragem atenţia, din nou, la ce s-a întâmplat în ultimele zile din decembrie 2019, când guvernul PNL a alocat bani foarte mulţi, dar numai primarilor liberali, nu este în regulă. Pentru municipiul Deva executivul a dat 12 milioane de lei în decembrie. Acum suntem îngrijoraţi că s-au luat bani din Valea Jiului, de către guvernul PNL. Noi am cerut bani doar pentru dezvoltare. Sunt mai puţini bani pe care i-a repartizat Consiliul Judeţean faţă de anul trecut. Ceea ce a făcut acum Consiliul Judeţean este să mai peticească ceva, după ce în decembrie guvernul liberal i-a ajutat doar pe primarii PNL”, a spus Dănuţ Buhăescu, primarul din Uricani, acesta exprimând opinia primarilor PSD prezenţi la şedinţa de CJ.
”Grupul PNL din Consiliul Judeţean a depus un amendament privind modul în care vedem noi repartizarea sumelor pentru primării. Am constatat că ceea a făcut Consiliul Judeţean este un mod discreţionar de împărţire a banilor. Cea mai mare parte, 90 la sută, sunt pentru primăriile PSD iar pentru primăriile PNL, doar 10 la sută. Amendamentul nostru viza o echilibrare a împărţirii banilor, astfel încât să nu defavorizăm pe nimeni”, a precizat în şedinţă Florian Toma, liderul grupului PNL din Consiliul Judeţean Hunedoara.
Întrebat de ce nu au venit primarii liberali la şedinţă, ba au lipsit şi patru consilieri judeţeni, acesta a răspuns că ”am avut un Consiliu Naţional al partidului duminică şi mulţi primari şi consilieri judeţeni nu au ajuns încă înapoi, acasă”.
Reamintim că prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, Adrian David, a criticat recent, printr-un comunicat de presă, modul de repartizare a banilor de către Consiliul Judeţean, el susţinând că ”este o profundă nedreptate, ce are la bază lipsa transparenţei şi criterii samavolnice de alocare a respectivelor sume”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago