Liberalii hunedoreni nu-l mai vor şef pe Bogdan Ţîmpău

Sorina Popa

Aproape toţi primarii liberali din judeţ, împreună cu majoritatea preşedinţilor de organizaţii locale, acolo unde nu sunt edili de la PNL, au semnat o petiţie pentru înlocuirea lui Bogdan Ţîmpău (foto) din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.

„M-am săturat de el”
„Nu-l mai vrem pe Bogdan Ţîmpău preşedinte al organizaţiei judeţene. Eu m-am săturat de el. Am luat cel mai slab scor la alegerile locale. Nu este posibil să pierdem preşedinţia Consiliului Judeţean, în condiţiile în care aveam întreaga conducere a instituţiei şi 40 de primării. Acum, când a aflat (n.r. Bogdan Ţămpău) că mergem la Bucureşti să discutăm această situaţie cu Alina Gorghiu, ne-a convocat la o şedinţă. De două luni, el nu a avut timp să ne întâlnim”, a declarat Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior.
La rândul său, Petru Cîmpian, primarul comunei Certeju de Sus, susţine că există o problemă în ceea ce-l priveşte pe deputatul Bogdan Ţîmpău. „Vrem să-l schimbăm din funcţie, pentru că, efectiv, nu a avut timp de dialog, cu noi, primarii care am câştigat aceste alegeri. Cineva se face vinovat de pierderea alegerilor. Să-şi dea demisia şi Bogdan Ţîmpău, şi Dorin Gligor. Cum poţi să spui că ai câştigat alegerile, când de fapt, le-ai pierdut? Vrem alegeri pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL”, susţine primarul din Certeju de Sus.

Acceptă, dar cu condiţii
Primarul comunei Vălişoara, Mircea Rovinar, pare cel mai supărat. „Nu am semnat nici o petiţie. Însă, vreau să se schimbe ceva. Vreau politică serioasă la PNL Hunedoara. Vreau în fruntea organizaţiei o persoană integră, care să câştige postul prin alegeri, pe care să o acceptăm cu toţii”, a spus primarul comunei Vălişoara.
Lucian Heiuş, şeful Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, cel care a fost propus pentru a prelua preşedinţia organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, a afirmat că, „dacă se creează un nucleu care să mă susţină, evident cu aprobarea conducerii centrale a partidului, voi accepta să conduc PNL Hunedoara. Organizaţia trebuie reconstruită. Dar, repet, doar dacă mă susţin primarii şi preşedinţii de organizaţii locale voi candida pentru acest post”.
Ieri, deputatul Bogdan Ţîmpău i-a convocat pe primarii semnatari ai petiţiei. Din 32 de edili, doar nouă au răspuns invitaţiei. „Am discutat cu primarii şi am ajuns la concluzia că vom propune, în cel mai scurt timp, conducerii centrale, să accepte propunerea unui grup mai mare de liberali din judeţ, pentru un preşedinte interimar şi un secretar general al organizaţiei judeţene. Alegeri nu putem face până în 2017. În mod normal, Biroul Judeţean face propunerea pentru preşedinte interimar, dar acum vom cere ca mai mulţi membri să facă această propunere. Apoi, Biroul Naţional al PNL va vota propunerea”, a declarat Bogdan Ţîmpău pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago