Liberalii susţin că vor să preia guvernarea

 

         Pică Executivul Dăncilă? Preiau liberalii sau cei de la USR guvernarea? Întrebările curg zilnic, dar politicienii noştri nu prea au răspunsuri pe măsura aşteptărilor cetăţenilor.
         ”Nu mai putem să-i lăsăm pe cei de la PSD la putere”
L-am întrebat pe deputatul PNL Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a liberalilor, dacă partidul lui Orban vrea să preia guvernarea în scurt timp?
„Ne dorim să treacă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă şi vrem să preluăm guvernarea. De mâine, dacă s-ar putea. Încercăm să strângem 234 de semnături pentru depunerea moţiunii de cenzură, cu una în plus faţă de cât este necesar. Suntem pregătiţi să intrăm la guvernare. Vrem, de asemenea, alegeri anticipate generale, care, conform legii nu pot avea loc decât în primele luni ale anului viitor. Nu mai putem să-i lăsăm pe cei de la PSD să conducă ţara”, a declarat deputatul liberal Lucian Heiuş (foto stânga) pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
       Eligibilă pentru trei ministere
„Consider că soluţia optimă este să ajungem din nou la popor, adică alegeri anticipate”, a afirmat senatoarea Carmen Hărău (foto dreapta). Aceasta susţine că este eligibilă pentru trei ministere într-un viitor executiv PNL.
„În ceea ce priveşte ocuparea unui post de ministru, eu lucrez conştiincios în comisiile de muncă şi în cea economică, o comisie mai complexă, care prinde mai multe domenii. Prin urmare, sunt eligibilă pentru trei ministere. Dar între a fi eligibil şi a fi numit/selectat, este o mare diferenţă. Sunt sigură că şi la nivel de partid, şi cu atât mai mult la nivel personal, în legătură cu mine se vor lua şi voi lua deciziile optime. Nu sunt sub presiunea unei aspiraţii ministeriale, deci nu-mi voi asuma un portofoliu decât dacă ştiu precis că sunt cea mai bună soluţie de opoziţie pentru el, şi pot lăsa, şi acolo, urme bune pe lume! Acum sunt foarte multe lucruri de îndreptat pentru ţară, după dezastrul pesedist, şi în guvern, şi în afara lui, chiar şi în afara politicii“, a declarat Carmen Hărău.(Sorina Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago