BNR confirmă poziția și argumentele PSD referitoare la liberalizarea pieței energiei.
Această liberalizare s-a făcut haotic de către cei de Dreapta, fără nici cea mai mică intenție de a proteja consumatorii, fie că vorbim de cei casnici sau de marii consumatori, iar acest fapt a generat o scumpire fără precedent a energiei electrice și gazelor naturale.
A dus la explozia facturilor
Valoarea crescută a facturilor la energie alimentează inflația care a atins cote alarmante în ultimul timp.
INS confirmă, din nefericire, avertismentele pe care PSD le-a tot dat în ultimii doi ani, că liberalizarea haotică a pieței – în condițiile penuriei naționale și europene de energie – duce la explozia facturilor la energie și gaze și apoi,inevitabil, a tuturor prețurilor pentru restul produselor și serviciilor.
Potrivit INS, cele mai mari scumpiri (ianuarie 2021 versus ianuarie 2020) sunt la gaze(+60,99%),combustibili(+24,45%),energie termică(+21,58%) șienergie electrică (+19,87%). Efectul se resimte acut în prețul alimentelor: uleiul e mai scump cu 25,7%, mălaiul cu 17,02%, făina cu 12,8%, zahărul cu 11,18%, pâinea cu 10,99%.
Toate aceste scumpiri afectează salariații cu venituri mici și medii, pensionarii și tinerele familii care pur și simplu ajung să nu mai poată face față cheltuielilor. Pentru ei alimentele și energia, care s-au scumpit cu mult peste nivelul mediu al inflației, au o pondere foarte mare în coșul zilnic.
Un set de măsuri
PSD a transmis Guvernului soluțiile concrete pentru rezolvarea crizei facturilor la energie, însă ministrul Energiei încă nu trece la fapte și impactul acestei tergiversări accentuează criza economică.
Ministrul Energiei trebuia să ia urgent act de realitatea catastrofală pe care a provocat-o și să promoveze cu celeritate, în primă instanță, măsurile de sprijin pentru marii consumatori din economie și pentru cei casnici.
Responsabilitatea ministrului Virgil Popescu este cu atât mai mare, cu cât situația se degradează rapid. Peste jumătate dintre români dau o treime din venit pentru plata utilităților, iar în economie, din cauza prețurilor la energie, o companie din 10 dă faliment, iar una din 3 dă afară salariații.
Soluțiile PSD au fost transmise guvernului, însă Ministerul Energiei are responsabilitatea inițierii și propunerii oficiale a întregului pachet.
PSD nu se va substitui ministrului Energiei, care prin fișa postului, este obligat să vină cu soluțiile necesare. Pe de altă parte, PSD a pregătit un întreg set de măsuri, pe care, evident, le susține în interiorul coaliției și insistă pentru promovarea lor.
În viziunea PSD multiplele crize actuale trebuie atenuate și rezolvate cât mai rapid, de altfel acesta este singurul motiv pentru care PSD a și intrat la guvernare.
Din perspectiva PSD, dincolo de efectele imediate, trebuie atacată și rezolvată problema de fond. Este clar că liberalizarea haotică, în condiții de penurie a pieței, a generat și amplificat actualul dezastru. Dacă nu se oprește sarabanda creșterilor nestăvilite ale prețurilor la electricitate și gaz, inflația va continua să crească.
PSD pledează pentru un mix de soluții eficient, care să readucă facturile de energie la pe un nivel suportabil, nu doar în prezent ci și în perspectiva iernii viitoare, iar investițiile în noi capacități de producție reprezintă un imperativ, astfel încât România să capete independență energetică
PSD susține că orice soluție posibilă (inclusiv reglementarea, dacă poate îmbunătăți situația populației și economiei) trebuie aplicată, dincolo de orice dogme sau diferențe politice.
Ilie Toma,
deputat PSD Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Voi seminulitatile din parlament vorbiți de aliații voștri!
Ce corecți și loiali sunteți!