„Atrag atenţia că acolo, la CEH, există persoane care trebuie trase la răspundere. S-au făcut achiziţii, depozitele sunt pline de tot felul de materiale, cumpărate cu mulţi ani în urmă, pentru că nişte băieţi deştepţi le-au achiziţionat la suprapreţ şi, nu le-au mai folosit. Vinovaţii trebuie să se caute şi la Bucureşti“, susţine el.
Liderul interimar al liberalilor hunedoreni a mai acuzat şi actuala conducere a consiliului judeţean că a făcut în aşa fel, ca sumele acordate de guvern pentru pagubele produse de inundaţii să fie acordate pe criterii politice. „Procedurile sunt foarte clare, pentru acordarea despăgubirilor. Însă domnul Nistor, preşedintele CJ Hunedoara, îi face proşti pe primari. Îi transmit domnului Nistor să nu îi mai facă proşti pe primari. Să nu ne mai creadă proşti pe toţi. Să nu se comporte ca un vătaf sovietic. După ce s-au împărţit banii pentru inundaţii, politic, am solicitat un control la Prefectura Hunedoara, deoarece sunt discrepanţe mari între sumele primite de primarii PSD şi cei ai PNL“, a spus preşedintele interimar al liberalilor hunedoreni. (S.Popa)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Dumneata ai nevoie de GPS sa mergi la Mintia si mai si vorbesti! Habar nu ai pe ce lume traiesti!
Cred ca psd-eii sunt in culmea fericirii! A plecat Tampau si a venit frate-su! Aceeasi vrajeala.
Stiind practicile din timpul Liberalilor s-a apucat de strigat? Exista o vorba : Hotul striga hotii! Aterizatul asta stie unde este Mintia? Pele, asta este fratele retardat!!
Inundati am fost noi , oamenii, nu doar primarii.
PNL ul asta mare face doar gargara in rest nimic.
Cat despre PSD isti, estia cum se trezesc, cum fura.
Sa va ia Zbenga pe toti.