Categories: Comunitate

Liceul Agricol din Geoagiu, în pregătiri pentru noul an şcolar

Magdalena Şerban

Guvernul are în pregătire o ordonanţă de urgenţă privind învăţământul online pentru anul şcolar şi universitar 2020-2021, precum şi un proiect de lege necesar pentru prezenţa fizică la cursuri, care să permită descentralizarea deciziei la nivelul unităţilor de învăţământ. La fel ca mai toţi colegii, conducerea Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza“ Geoagiu aşteaptă noile reglementări.
,, Deocamdată nu ştim detaliile. Cert este că am avea nevoie de circa o mie de tablete electronice în cazul în care se optează pentru sistemul online. Noi am înaintat necesarul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara şi aşteptăm să se concretizeze. În urma unui sondaj realizat printre părinţi a reieşit că peste 80 la sută doresc ca şcoala să înceapă şi să se desfăşoare în regimul clasic. Nu depinde nici de mine, nici de profe­sori, ci de hotărârile pe care autorităţile centrale le vor lua, funcţie de evoluţia episodului pandemic. Noi ne-am gândit să mergem pe ideea de două schimburi. Seralul, postliceala şi a doua şansă trec în online, iar cu ceilalţi vom alege sistemul hibrid (trei zile la şcoală, două în online), dar pentru asta trebuie să primim tabletele. Bineînţeles, grădiniţa şi clasele zero – IV, clasa a VIII-a şi clasa a XII-a e musai să vină la şcoală. În rest, ce ţine strict de noi, facem. Aici mă refer la repa­raţii, zugrăveli, mobilier nou etc”, a afirmat prof. Maria Simona Aldea (foto), directorul Liceului Tehn­o­logic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago