Singurul meci încheiat nedecis în etapa de sâmbătă a Ligii a IV-a Hunedoara la fotbal a provocat o nouă schimbare de lider în competiţia judeţeană. Hercules Lupeni a remizat cu incomoda Gloria Geoagiu, scor 0-0, şi a pierdut locul întâi, fiind detronată de CNS „Cetate” Deva, care a trecut greu, scor 2-1, acasă, de Aurul Brad. şi ocupanta locului trei, CS Vulcan a fost în pierdere de viteză, fiind învinsă cu 1-0, pe teren propriu, de Şoimul Băiţa (fostă pe locul patru), astfel că formaţia antrenată de Ciprian Pepenar a urcat pe podium. Pe de altă parte, Inter Petrila continuă forma bună şi a ajuns la a cincea victorie consecutivă. În clasament, CNS „Cetate” şi Hercules Lupeni ocupă primele două locuri, la egalitate de puncte (31). Şoimul Băiţa a urcat pe locul trei cu 28 de puncte, pe locurile patru şi cinci fiind CS Vulcan (25 puncte) şi Gloria Geoagiu (24 puncte).
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…