Lidera joacă vineri
Cu doar două meciuri jucate efectiv în cele cinci etape ale returului, FC Hunedoara, lidera seriei a V-a a Ligii a III-a, este nerăbdătoare să îşi demonstreze valoarea şi în teren. Ca dovadă, meciul cu ocupanta locului nouă, Europa Alba Iulia, din etapa a 19-a se va disputa mâine, 12 aprilie, nu sâmbătă, cum jucau de obicei hunedorenii. Întâlnirea va fi găzduită de Stadionul „Michael Klein”, începând cu ora 17.00. Evident, obiectivul trupei antrenate de Marius Opric este obţinerea unei noi victorii care să menţină la şapte puncte avansul faţă de rivala Olimpia Satu Mare.