Marinel Feder, preşedintele secţiei de fotbal a clubului Retezatul Haţeg, lider detaşat al Ligii a IV-a Hunedoara, consideră că acuzaţiile antrenorului Vasile Scurtu, de la Minerul Uricani, legate de influenţa arbitrajului în partida dintre cele două echipe, încheiate cu scorul de 5-1 pentru „zimbri”, sunt nefondate.
Cel mai slab adversar din campionat
„Antrenorul de la Minerul Uricani a comentat deciziile arbitrilor şi a făcut circ pe tot parcursul meciului, iar declaraţiile sale referitoare la presupusul ajutor acordat de arbitri echipei noastre sunt complet aiurea. Adevărul este că Minerul Uricani a fost cea mai slabă echipă întâlnită de formaţia noastră în această ediţie de campionat. Chiar dacă din minutul 34, echipa noastră a jucat în 10 oameni, după eliminarea portarului pentru un henţ produs în afara careului, am dominat tot meciul. Minerul a avut doar două-trei ocazii, iar Retezatul a mai avut cel puţin 10 ocazii şi două bare, pe lângă cele cinci goluri marcate. Noi preferam să jucăm fotbal, fără a fi de acord cu vechile practici din fotbalul Ligii a IV-a, cu care antrenorul de la Uricani probabil că era obişnuit”, a explicat într-un e-mail Marinel Feder, preşedintele secţiei fotbal al echipei Retezatul Haţeg.
Retezatul a deschis scorul prin căpitanul Pribac în minutul doi. Oaspeţii au egalat prin Scurtu (min. 25), dar experimentatul Kalai i-a readus pe „zimbri” în avantaj peste doar două minute. Actul secund a fost la discreţia grupării din Haţeg: Ovidiu Popesc a izbutit o „dublă” (min. 60 şi 76), iar căpitanul Pribac a stabilit scorul final în minutul 90. Vasile Scurtu, antrenorul echipei din Valea Jiului, s-a plâns de faptul că la scorul de 2-1 pentru gazde, arbitrii au avut unele decizii eronate şi au rupt echilibrul jocului.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…