Liderii politici hunedoreni susţin că suspendarea preşedintelui nu este oportună

Natalia Bumbac
Maximilian Gânju

Ce cred politicienii hunedoreni despre iniţiativa preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de suspendare din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu? Redăm, în continuare, opiniile exprimate de liderii judeţeni ai patru partide parlamentare.
Deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara: „Pentru toate încălcările grave ale Constituţiei Băsescu merită suspendat, dar nu este momentul oportun să ne concentrăm eforturile în privinţa acestui lucru. Dacă se va decide în interiorul partidului să participăm la această acţiune, ne vom implica şi noi desigur.”
Senatorul Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara: „Am primit şi noi din partea domnului Tăriceanu motivarea propunerii dumnealui, este o perioadă de reflecţie, de gândire, dar sincer să fiu, eu cred că nu va fi angrenată Alianţa PSD-UNPR în acest demers. Aşa cred la această oră, dar în câteva zile se va lua o decizie care nu este deloc simplă, nu e subiect de cancan. Este prea important ca să decizi uşor, însă eu mai cred că nu aceasta este problema”.
Parlamentarul european Iuliu Winkler, liderul UDMR Hunedoara: „Suspendarea, în acest moment ar fi doar o chestiune politicianistă. Consider că decizia de suspendare nu e constructivă şi nu aduce un plus pentru români”.
Dorin Gligor, preşedintele PDL Hunedoara, copreşedinte a alianţei ACL Hunedoara: „Noi, democrat-liberalii nu ne implicăm în nici un fel în acţiunea de suspendare a preşedintelui. Tăriceanu ascultă comenzile PSD, incapabil să găsească un mesaj personal pentru ţară şi alegători, prin care să explice de ce doreşte să ajungă preşedinte. Vrea să atragă atenţia prin această acţiune, fiind o tentativă de a fura dreptul românilor de a-şi vota viitorul preşedinte în cunoştinţă de cauză.”

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pe monseur Purcel (Moloţ) de ce nu l-aţi întrebat ? Poate îşi aduce aminte cum în decembrie 2010 şi ianuarie 2011 le ducea pachete cu mâncare şi ceai cald demonstranţilor anti-PDL din centrul Devei. Ce părere ai Dorin Gligor ? Era interesant să ctim ce ar declara micul Purcel !

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

9 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

9 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

9 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

9 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

9 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

9 ore ago